Un nou protest anti-Kremlin în oraşul rus Habarovsk: 'Putin, ia nişte ceai'

Un nou protest anti-Kremlin în oraşul rus Habarovsk: 'Putin, ia nişte ceai'

Mii de persoane au ieşit sâmbătă în stradă în oraşul Habarovsk din Extremul Orient din Rusia pentru a protesta împotriva modului în care preşedintele Vladimir Putin gestionează o criză politică regională şi presupusa otrăvire a celui mai vocal critic al său, Alexei Navalnîi, relatează Reuters.

"Putin, ia nişte ceai", au scandat protestatarii în timp ce mărşăluiau pe principala stradă din oraş, făcând referire la politicianul de opoziţie Alexei Navalnîi, care s-a îmbolnăvit grav în această lună după ce a băut o ceaşcă de ceai într-o cafenea dintr-un aeroport.

În vârstă de 44 de ani, Navalnîi a fost transport cu avionul în Germania săptămâna trecută după ce i s-a făcut extrem de rău în timpul unui zbor spre Moscova din oraşul siberian Tomsk. El se află acum într-o comă indusă medical la un spital din Berlin.

Locuitorii din Habarovsk, oraş la circa 6.110 km est de Moscova, au început să organizeze marşuri săptămânale după trimiterea la închisoare la 9 iulie a lui Serghei Furgal, guvernatorul popular al regiunii, în legătură cu acuzaţii de crimă pe care le neagă.

Susţinătorii săi spun că detenţia este motivată politic. La marş, ei au afişat postere prin care denunţau "represiunea" şi "dictatura" şi prin care cereau ca Furgal să fie eliberat şi să i se permită să revină în oraş.

Unii şi-au exprimat de asemenea solidaritatea cu oponenţii liderului din Belarus, Aleksandr Lukaşenko, vechi aliat al lui Putin, care organizează proteste publice de mai multe săptămâni în legătură cu acuzaţii de fraudă la alegerile prezidenţiale de la 9 august.AGERPRES


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / În dosarul campaniei lui Călin Georgescu sunt suspiciuni privind finanțări de la magnatul Ioan Niculae, fost ofițer de securitate / …

2 De citit ce scrie acest site american despre alegerile anulate din România...

3 „Haosul de la Nvidia este doar începutul”

4 VIDEO Ăsta este nesimțitul de la stat care are salariu 44.000 de lei pe lună, brut. Și mai are și tupeu...

5 VIDEO „Am avut onorarii și de 100.000 de euro” / Sumele amețitoare câștigate de Laura Vicol ca avocată a interlopilor