Un nou post TV românesc de filme! Va putea fi urmărit de către toţi românii
Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a acordat marţi, la solicitarea operatorului Digital Cable Systems, o licenţă cu difuzare prin cablu televiziunii CineMaraton cu format tematic (film) care va emite la nivel naţional prin reţeaua proprie, DCS, şi prin platforma Akta Telekom.
Consiliul a aprobat în cadrul şedinţei de marţi, 13 septembrie, solicitarea operatorului de cablu Digital Cable Systems SA (din Bucureşti) de acordarea a unei licenţe cu difuzare prin reţele de comunicaţii electronice (cablu) cu denumirea CineMaraton, care va avea un format tematic, de film, şi va emite din Câmpulung (Argeş).
Noua televiziune va fi retransmisă la nivel naţional prin compania de telecomunicaţii Digital Cable Systems (DCS) şi prin platforma acesteia, Akta Telecom.
Televiziunea va difuza emisiuni precum "CineInterviu" (interviuri scurte difuzate înaintea filmelor) şi "CineRezumat" (material de cinci minute care va rezuma intriga filmului), iar "CineŞtie" va fi o emisiune interactivă prin care vor fi testate cunoştinţele cinematografice ale telespectatorilor - potrivit descrierii solicitanţilor.
CineMaraton va realiza o producţie proprie de 30,6%, difuzând 69,4% producţii ale altor producători (filme româneşti).
Conform detaliilor tehnice depuse la CNA, societatea a investit 23.000 de euro în echipamente; preconizează cheltuielile de producţie la 60.000 de euro/ an, iar sursele de finanţare vor fi publicitatea difuzată şi vânzarea programului (pentru retransmisie) către alţi operatori.
Până în prezent CNA a acordat următoarele (şapte) licenţe pentru televiziuni cu format dedicat filmelor – Pro Cinema, Film+Cz (Film+Adria), Digi Film şi pentru televiziuni care difuzează documentare – Digi Life (Life Channel), Digi World (World Channel), Digi Animal (Animal World Channel), DQO.
În cadrul aceluiaşi punct, CNA a aprobat modificarea acţionariatului Digital Cable Systems SA (care deţine licenţa pentru Akta Info din Bucureşti), având în vedere acrordul prealabil obţinut de societate în şedinţa din 4 august. Modificările făcute măresc procentele deţinute de Polynfin B.V. (Olanda) de la 36.45% la 62.87%.
Din acţionariat au ieşit următoarele societăţi/ persoane fizice: Nevi Grup SRL (care deţinea 0.2518562462%), Mass-Media România de Mâine SRL, deţinătoarea licenţelor TV H, Radio Seven (13.180097277%), ETV SRL (0.0876021726%), Teleson Com SRL (0.6862228589%), Telesat SRL, deţinătoarea licenţei Telsat SRL (1.0099479275%), Canad Systems Plus SRL (0.0175204345%), Dobrotel Com SRL (0.0052561304%), Son SRL (0.9014263561%), Satelite M&V SRL (0.8541211829%), Roimage Com SRL (0.8098820857%), Demn TV SRL (2.780072468%), Comtel Service SRL (1.0581291224%), Comaniciu Cable System SRL (0.2550274449%), Dorobanţu Com SRL (0.0876021726%), Başa Petru (0.5198838535%), Tatu Daniel Gheorghiţa (0.543448838%), Buzoi Constantin (0.543448838%), Romanescu Petru (0.0533672436%), Rusu Gheorghe (1.0512260712%), Mărginean Ioan Gheorghe (0.0508092601%), Popescu Victor (0.1664441279%), Ivan Claudia (0.4161103199%), Pârvu Lucian (0.0210245214%), Comăniciu Marius Nicolae (0.0175204345%), Sterescu Vladimir (0.0700817381%), Mitrea Cristian (0.1752043452%), Borcoci Eugen (0.0876021726%), Springer Mihai Ioan (0.098990455%).
Astfel, celorlalţi asociaţi li s-a modificat participaţia în cadrul acţionariatului. Cea mai mare modificare de procent aparţine societăţii Polynfin B.V. (Olanda), care va devine acţionar majoritar cu 62.87329%, în loc de 36.4525780531%.
Printre modificarile importante se numără şi: Canad Systems Impex SRL – 0.18459% (în loc de 4.8606415878%), Girexim Universal SA – 11.50303% (5.3761278123%), West Line TV SRL – 0.35161% (2.7343966952%).
Totodată în acţionariat intră o nouă persoană, Malacopol Dinu-Sava, cu 0.00161%.
În cadrul aceleiaşi şedinţe, CNA a aprobat modificarea licenţei Muscel TV din locală (Câmpulung, din judeţul Argeş) în regională (pentru judeţele Argeş, Dâmboviţa şi Olt), la solicitarea societăţii Intex Prim SRL.
Difuzarea regională va fi asigurată de Digital Cable Systems, potrivit documentelor depuse la CNA. Cei doi acţionari ai societăţii Intex Prim, Iulia şi Gheorghe Pristavu, deţin acţiuni şi în cadrul societăţii DCS (în jur de 1% fiecare şi 6,5% prin societate).
În Argeş există patru televiziuni regionale, în Dâmboviţa - cinci, iar în Olt - trei.
De asemenea Consiliul a aprobat marţi, 13 septembrie, şi solicitarea Galaxy SRL (din Drobeta Turnu Severin) de înfiinţare a reţelei regionale Radio Galaxy, prin unirea celor 11 licenţe radio pe care le deţine (Dr. Tr Severin, Alexandria, Caransebeş, Craiova, Câmpulung, Deva, Reşiţa, Râmnicu Vâlcea, Slatina, Tr Măgurele, Târgu-Jiu).
Zona de difuzare prin această reţea regională va fi formată din judeţele Caraş-Severin, Mehedinţi, Hunedoara, Gorj, Teleorman, Dolj, Olt, Vâlcea, Argeş.
Sursa: mediafax.ro