Un nou caz de spionaj rusesc în Germania...

Un nou caz de spionaj rusesc în Germania...

Doi presupuşi spioni ruşi au fost arestaţi în Germania pentru că ar fi plănuit atacuri de sabotaj vizând să submineze sprijinul militar pentru Ucraina, a anunţat joi biroul procurorului federal german, relatează Reuters, AFP şi EFE.

Autorităţile au percheziţionat locuinţele şi locurile de muncă ale celor doi suspecţi având dublă cetăţenie, germană şi rusă. Aceștia sunt acuzaţi că lucrau pentru un serviciu secret străin, a anunţat parchetul într-un comunicat, conform Agerpres.

Cei doi bărbaţi sunt suspectaţi că pregăteau acte de sabotaj în Germania la ordinul serviciilor secrete ruse şi au fost arestaţi în oraşul Bayreuth, în nordul Bavariei (sud-estul ţării), precizează EFE, citând revista germană Der Spiegel.

Identificaţi ca Dieter S. şi Alexander J., cei doi sunt acuzaţi de activităţi de recunoaştere pentru reperarea unor potenţiale ţinte în vederea atacării lor, printre care „facilităţi ale forţelor armate americane” staţionate în Germania.

Principalul suspect este Dieter S., în vârstă de 39 de ani, potrivit EFE, care citează Der Spiegel.

Acesta a discutat din octombrie 2023 despre posibile comploturi cu o persoană având legături cu serviciile secrete ruse, se menţionează în comunicat. Mai mult, acesta prezintă și faptul că Dieter S. era pregătit să comită atacuri cu bombă asupra unor facilităţi militare, inclusiv a unora operate de forţele americane.

Dieter S. i-ar fi spus persoanei de contact că este pregătit "să comită atacuri cu explozibil şi să provoace incendii criminale în principal împotriva infrastructurilor militare şi obiectivelor industriale în Germania". Mai mult, Dieter S. a adunat informaţii despre potenţiale ţinte, „inclusiv facilităţi ale forţelor armate americane”.

Potrivit parchetului, Alexander J. i s-a alăturat de la sfârşitul lunii martie 2024. Dieter S. a făcut fotografii şi înregistrări video cu anumite potenţiale ţinte, cum ar fi transporturi şi echipamente militare, iar apoi ar fi transmis aceste informaţii persoanei sale de contact.

Dieter este acuzat și de apartenenţă la o organizaţie teroristă străină, procurorii suspectându-l că a fost combatant într-o unitate armată a „Republicii Populare Doneţk” în estul Ucrainei între 2014 şi 2016.

Germania a fost zguduită de mai multe cazuri de presupus spionaj în favoarea Rusiei de la invazia acesteia în Ucraina la începutul anului 2022. Un fost agent secret german este judecat la Berlin pentru că în toamna anului 2022, ar fi transmis informaţii clasificate către Serviciul Federal de Securitate din Rusia (FSB), acuzaţie pe care el o neagă categoric.


Citește și:

populare
astăzi

1 Pe asta ați citit-o?

2 Putin: „NATO a decis să intre în război cu Rusia” / Textul integral al declarației președintelui rus. Este România amenințată?

3 De citit...

4 VIDEO Pe cerul Spaniei, chiar înainte de inundațiile devastatoare

5 Frate, ce țară e asta? / Economist rus: Pentru unele familii sărace din Rusia, bărbații sunt mai prețioși morți decât vii