Un nigerian a fost arestat pentru fraudarea pe Internet a mii de persoane din multe țări, inclusiv România
Un nigerian în vârstă de 40 de ani a fost arestat pentru fraudarea a mii de persoane din întreaga lume prin intermediul unor escrocherii online în valoare de peste 60 milioane de dolari, au anunțat luni Interpol și Comisia nigeriană de combatere a infracționalității economice și financiare (EFCC), relatează agenția DPA.
Bărbatul, identificat de către Interpol ca fiind ''Mike'', se pare că este șeful unei escrocherii internaționale cu email-uri care vizează de la întreprinderi mici la cele medii din țări precum Australia, Canada, India, Malaezia, România, Africa de Sud, Thailanda și Statele Unite Ale Americii (SUA).
Potrivit Interpol și EFCC, într-unul din cazuri victima a fost păcălită să plătească suma de 15,4 milioane de dolari.
Suspectul a fost arestat în sudul Nigeriei. Se crede că este capul unei rețele de cel puțin 40 de escroci din Nigeria, Malaezia și Africa de Sud, care trimiteau mesaje de tip malware și comiteau fraude, au precizat sursele.
El este acuzat, de asemenea, de spălare de bani în China, Europa și SUA. În cazul lui au fost emise acuzații de piraterie informatică, conspirație și obținerea de bani sub pretexte false.
AGERPRES