Un mort și 5 răniți după ce o parcare din Manhattan s-a prăbușit FOTO
Cel puțin un om a murit și alți cinci au fost răniți după ce o parcare cu patru etaje s-a prăbușit din senin în Manhattan, a anunțat șeful de operațiuni al Departamentului de pompieri din New York, relatează CNN.
Imaginea 1/4: Parcare prăbușită în Manhattan New York 18 aprilie 2023 FOTO Profimedia (4) jpg
Oficialii au declarat că ei cred că este vorba despre un colaps structural.
Departamentul de pompieri din New York a folosit un câine robotizat și drone pentru a căuta persoane în interiorul clădirii, deoarece aceasta este „complet instabilă”, a declarat primarul orașului New York, Eric Adams, în cadrul unei conferințe de presă. Șeful operațiunilor de pompieri al FDNY, John Esposito, a declarat că se pare că toată lumea a fost găsită.
„Încercăm să vedem dacă putem să ne apropiem pentru a ne asigura că nu se află nimeni în acele mașini”, a spus Esposito.
Zach Powers, un student în anul întâi la Pace University, a declarat pentru CNN că se afla în căminul său marți după-amiază când a auzit o explozie puternică urmată de un zgomot puternic.
„A durat 10 secunde, ceea ce a fost suprarealist”, a spus el. „Apoi am văzut fum zburând spre fereastra noastră, așa că m-am dus la fereastră și am văzut mașini căzând într-o gaură care se afla în mijlocul garajului".
Arăta ca și cum o podea s-a prăbușit , a spus Powers. Temându-se de ce era mai rău, el și-a pus pantofii și a fugit din căminul său cât de repede a putut.
„Am ieșit din clădire înainte ca fumul să se risipească”, a spus el.
După ce a ieșit din căminul său, a spus Powers, a văzut două persoane care zăceau pe jos peste drum de locul unde s-a produs prăbușirea. El a spus că pompierii încercau să-i salveze.
Patru dintre răniți au fost duși la spital în stare stabilă, a declarat Esposito. O persoană nu a dorit să primească îngrijiri medicale.
Cel puțin un muncitor din clădire a fost prins la unul dintre etajele superioare ale parcării și, deși era conștient, nu a putut fi evacuat la un etaj inferior. Angajații FDNY au reușit să îl salveze, scoțându-l pe acoperiș până la o clădire din apropiere și coborându-l în siguranță, a declarat Esposito.
Inginerii de la Departamentul de Construcții continuă să verifice clădirile adiacente, să analizeze imaginile filmate cu drona și înregistrările clădirii și să investigheze posibilele motive ale prăbușirii.
Sursa: adevarul.ro