Scrisoarea trimisă de ministrul Culturii, Vlad Alexandrescu, Grupului de Dialog Social, care poate fi citită integral mai jos, relevă câte ceva din culisele dezbaterilor din Guvernul României referitoare la problema plagiatelor și a onoarei unor miniștri suspectați de plagiat.

Cu subiect și predicat, ministrul Vlad Alexandrescu acuză presiunile exercitate asupra sa din cauza poziției adoptate în problema plagiatelor: ”Faptul că, în mai multe ședințe de Guvern, m-am pronunțat în favoarea retragerii imediate a titlurilor de doctor în cazuri de plagiat notorii și că am reușit să împiedic adoptarea pachetului de acte normative propuse de ministrul Curaj, adoptare care ar fi însemnat amânarea cu aproape un an a retragerii oricărui titlu, mi-a adus o adversitate rece a acelor miniștri care erau implicați.”

Care sunt miniștrii implicați? Cel puțin doi: ministrul de Interne, cunsocut sub numele Apud Tobă, după prostia făcută în teza sa de doctorat, precum și ministrul Educației, Adrian Curaj, care nu are deloc curaj să rezolve criza plagiatelor.

Ministrul de Interne a fost dovedit de jurnalista Emilia Șercan că a plagiat cel puțin 250 de pagini din teza sa de doctorat, dintr-un total de 390 de pagini (detalii aici). Deși contestă că a plagiat și neagă furtul intelectual, hoția ministrului este dublată de o prostie imensă, care dovedește că nu are nicio idee despre etica academică: fără să știe când se folosește ”apud” în note cu ocazia citărilor, i-a botezat pe doi specialiști de talie internațională cu numele de familie ”Apud”: Apud Stiglitz Joseph și Apud Barry Buzan!

Deși ministrul Educației, Adrian Curaj, ar fi trebuit să se pronunțe ferm împotriva acestui plagiat și să îi arate obrazul ministrului de Interne, Apud Tobă, se pare că acesta nu a avut suficient curaj. Relația specială a ministrului Educației, Adrian Curaj, cu serviciile speciale este dovedită de calitatea sa de membru al așa-zisei Academii de Științe ale Securității Naționale. Așa că lipsa de curaj a ministrului Curaj se explică foarte bine și dublează lipsa de onoare a ministrului Apud Tobă.

În condițiile în care polițiștii pretind statut, salarii și alte avantaje ca militarii, ar fi firesc ca să arate și o atitudine onorabilă în societate, adică să aibe onoare ca militarii (sau cel puțin cum ar trebui să fie în ambele părți, atât la militari, cât și la polițiști).

Dl. ministru plagiator, Apud Tobă, nu are pic de onoare și neagă hoția evidentă, dublată de o prostie pe măsură. Ba mai mult, după cum lasă să se înțeleagă din scrisoarea sa ministrul Culturii, Vlad Alexandrescu, irascibilitatea sa față de ideea retragerii titlurilor de doctorat plagiate a căpătat forma unor presiuni asupra celor care au avut coloană vertebrală în Guvern pe acest subiect. Nu știm dacă ministrul Vlad Alexandrescu a fost singurul ministru al guvernului Cioloș cu coloană vertebrală în privința doctoratelor plagiate ale demnitarilor, însă este cert că ministrul Adrian Curaj nu a avut deloc curaj să propună o legislație clară antiplagiat, iar ministrul Apud Tobă nu a avut deloc onoare ca să recunoacă măcar plagiatul și să solicite verificarea sa de către o comisie de specialitate. Căci de demisia de onoare nici că poate să fie vorba.

Scrisoarea lui vald Alexandrescu arată că au fost dezbateri în Guvern pe marginea măsurilor antiplagiat care ar fi trebuit adoptate. Subiectul sau problema există, însă decidenții fug de soluții!

Criza de guvern provocată de demisia ministrului Culturii, Vlad Alexandrescu, ar trebui să declanșeze imediat alte două demisii: cea a ministrului Educației, Adrian Curaj, pentru lipsa de fermitate în adoptarea unei legislații clare antiplagiat și cea a minsitrului de Interne, Petre Tobă, o demisie de onoare pentru că a pretins un titlu științific obținut prin fraudă.

Din păcate primul ministru Dacian Cioloș este deranjat de dezvăluirile publice ale ministrului Culturii, Vlad Alexandrescu. Decât să demită doi miniștri care au atras oprobiul public, preferă să îl sacrifice pe Vlad Alexandrescu. A anunțat deja că demisia acestuia se va transforma în revocare. Probabil că vrea să dea o lecție pentru alți miniștri care ar putea ieși în decor. Dl Cioloș uită că a ajuns premier în urma demonstrațiilor străzii, mai mult sau mai puțin manipulate de aceleași servicii secrete care îi țin în brațe pe ministrul plagiator Apud Tobă Petre și ministrul fără curaj, Adrian Curaj.

Vlad Alexandrescu se bucură de sprijinul intelectualilor, care au ieșit în stradă, au semnat petiții sau s-au pronunțat pe facebook împotriva demisiei. Chiar dacă i se pot imputa greșeli, niciodată un ministru al Culturii nu a adunat atâta simpatie publică. Desigur, intelectualii nu au forța serviciilor secrete să manipuleze opinia publică și nu vom asista la mișcări de stradă de amploare.

Este cert că în guvernul Cioloș a existat o fisură din cauza crizei plagiatelor. Puțin a răzbătut în spațiul public prin scrisoarea lui Vlad Alexandrescu. Multe le știu doar cei implicați. Un lucru este cert: ministrul educației, Adrian Curaj, nu are curaj să rezolve criza plagiatelor, iar ministrul Apud Tobă Petre nu are onoarea să își dea demisia din cauza plagiatului dovedit de jurnaliști.

Apropos, cât înseamnă 15% spor de doctorat la salariul plagiatorului Apud Petre Tobă? Cel puțin 1000 de lei, adică salariul unui asistent universitar care și-a dobândit cinstit titlul de doctor! 

Marius Diaconescu/România Curată

Scrisoarea ministrului Vlad Alexandrescu

„Dragi Colegi,

Vă mulțumesc pentru comunicatul de susținere, care înseamnă foarte mult pentru mine.

Când am devenit ministru al Culturii, mi-am autosuspendat dreptul de vot în GDS, pentru a nu implica libertatea de reflecție a Grupului în deciziile guvernării.

În aceste zile, fiind impresionat de susținerea acordată de către societatea civilă, mă simt dator să vă explic ce cred că se întâmplă în jurul ministerului Culturii. O fac ca un partener adevărat, în spiritul transparenței ce a fost totdeauna un principiu al Grupului pentru Dialog Social.

Prin multe decizii și acțiuni ale mele, am deranjat grupuri de interese foarte variate. Unele au fost foarte vizibile, cum ar fi interesele de la Roșia Montană sau de la Cathedral Plaza din București. Ele mi-au adus încercări directe de intimidare, am fost chemat in Parlament să dau socoteală, sunat de oameni politici. Când am oprit dărâmarea casei Nanu-Muscel din Piața Romană, am fost sunat chiar de un coleg de Guvern, cu intimidare directă. Apoi, am fost convocat la ASE la o ședință de "înfierare" condusă de fostul rector al ASE, actualmente Președinte al Senatului ASE, același om care a interzis accesul la Biblioteca ASE pentru consultarea tezelor de doctorat susținute în acea Universitate.

Faptul că, în mai multe ședințe de Guvern, m-am pronunțat în favoarea retragerii imediate a titlurilor de doctor în cazuri de plagiat notorii și că am reușit să împiedic adoptarea pachetului de acte normative propuse de ministrul Curaj, adoptare care ar fi însemnat amânarea cu aproape un an a retragerii oricărui titlu, mi-a adus o adversitate rece a acelor miniștri care erau implicați.

În confreria inamovibilă a directorilor de muzee din subordinea ministerului, am organizat evaluări și concursuri cu specialiști adevărați. La Muzeul de Artă al României, Roxana Theodorescu, aflată acolo de 22 de ani, a fost evaluată de o comisie compusă din Anca Oroveanu, Ruxandra Demetrescu și Călin Dan, și a obținut nota de 8,73, adică o notă sub 9, ceea ce a permis organizarea unui concurs deschis. La acest concurs, cu un juriu internațional (am invitat pentru prima oară în România un specialist de la Muzeul Luvru, cu gândul de asocia Luvrul în viitor la activitățile Muzeului), Ruxandra Theodorescu (care s-a prezentat din nou) a fost clasată a treia, iar poziția întâi a fost obținută de Călin Stegerean, de la Cluj. R. Theodorescu a depus împotriva mea o plângere în care m-a amenințat cu o acțiune a DNA și cu punerea sub sechestru asigurator a bunurilor mele până la concurența sumei de 500.000 euro.

La Muzeul Țăranului Român, dl. Virgil Nițulescu, actualmente inculpat într-un dosar penal instrumentat de DNA în legătură cu acordarea avizului de declasare pentru anexele Palatului Sutu din Bucuresti, pe vremea când era secretar general în Ministerul Culturii, a pierdut concursul pentru un nou mandat, în fața lui Vintilă Mihăilescu. Comisia de concurs, de excelenți specialiști, a fost alcătuită din Zoltan Rostaș, Șerban Sturdza, Sorin Alexandrescu.

La Biblioteca Națională a României, concursul pentru postul de director general se ține săptămâna viitoare, iar din juriu va face parte un responsabil de la Biblioteca Națională a Franței, pentru a asocia cele două instituții în viitor.

La Muzeul Național de Istorie, de 14 ani de zile inchis pentru lucrări de consolidare interminabile întreprinse cu o firmă condusă de un afacerist penal, Ernest Oberländer-Târnoveanu se află și el la încheierea mandatului de director, și asteaptă evaluarea de sfârșit de mandat peste două luni. În contextul în care este contestat în legătură cu achiziții de piese descoperite cu ajutorul detectoarelor de metale.

Irina Oberländer-Târnoveanu, soția lui, este consiliera lui Sergiu Nistor, consilierul Președintelui pentru Cultură. Ei împreună au reușit să îl convingă pe Președinte să vorbească împotriva mea. Ei doresc numirea lui Ernest Oberländer-Târnoveanu ca ministru al Culturii. Evident, e un imens conflict de interese la mijloc. D-na Oberländer-Târnoveanu a fost ani de zile directoarea CIMEC la Institutul Național al Patrimoniului.

Când am vrut să reformez Ordonanța 189, care reglementează accesul la concursurile de directori în instituțiile de cultură, am întâlnit imense rezistențe. Am dorit să lărgesc condițiile de studii, de la licență în domeniu, cum este acum, la licență, masterat sau doctorat în domeniu, cum ar trebui să fie, pentru a lărgi bazinul de selecție a candidaților. Am vrut să elimin reglementarea unui concurs "închis" pentru directorii care au obținut mai mult de nota 9 la evaluarea finală după cei 5 ani de directorat, pentru a da și altor candidați posibilitatea să se prezinte, pentru a lărgi concurența și a permite comisiilor de concurs să aibă de unde alege. M-am izbit de rezistența lui Caramitru și a unor directori de teatre în funcție. Totuși nu am abandonat, și am constituit un grup de lucru pentru schimbarea legii, în care i-am invitat și pe ei și pe oameni din sectorul cultural independent.

Strategia mea de a asocia sistematic sectorul cultural independent la grupurile de reflecție pe care le-am creat pentru regândirea legislației a iritat din cale-afară instituțiile publice de cultură, obișnuite să conteze pe un buget fix, fără să se gândească la vreo atragere de fonduri din alte surse, ceea ce sectorul cultural știe să facă și face, sub sancțiunea de a nu-și putea desfășura activitățile. Ideea de eficiență și principiile concurenței au rămasa încă foarte departe de aceste instituții, și de aici provine un discurs general de lamentare în care ele se complac în bună măsură pentru a-și masca incuria administrativă și slaba inițiativă managerială.

Nu vreau să continui această înșiruire de fapte, căci am ales doar câteva elemente care să vă poată da o idee despre acele "reacții furibunde" pe care am afirmat că mandatul meu de ministru al Culturii le generează.

În momentul de față, cred că o reacordare a încrederii Prim-Ministrului în mandatul meu și în reforma pe care am început-o ar fi singura cale prin care aceste reacții ar putea fi stopate, măcar pentru o perioadă.

Vlad Alexandrescu”

Distribuie Distribuie Comentarii