Un militar rus a fost operat pentru a i se scoate din piept o bombă neexplodată FOTO

Un militar rus a fost operat pentru a i se scoate din piept o bombă neexplodată FOTO

Un militar rus a uimit medicii de la el din țară după ce în urma unei radiografii aceștia au văzut că în corpul său se afla o bombă neexplodată. Bărbatul care a luptat pe frontul din Ucraina a fost dus conștient până în sala de operații, conform publicației ruse Moskovski Komsomoleţ .

Nikolay Pasenko avea în corp o bombă neexlodată Foto: Twitter

Nikolay Pasenko avea în corp o bombă neexlodată Foto: Twitter

Sergentul junior Nikolai Pasenko, în vârstă de 41 de ani, din regiunea Celeabinsk, a fost recrutat să lupte în Ucraina ca urmare a experieței sale militare de circa opt ani.

La sfârșitul lunii octombrie, „trăgătorul-operator” Pasenko și colegii săi au primit sarcina de a lansa un atac în apropierea unei păduri de pe frontul din Ucraina.

A fost o luptă puternică, crudă. Dar până la urmă am învins”, a susținut soldatul rus.

Nicolae s-a ales cu o rană groaznică în timpul luptei. La început, bărbatul nu a înțeles că a fost rănit - a simțit doar o lovitură puternică.

Nici măcar nu am înțeles ce s-a întâmplat - doar o lovitură la marginea „vestei”. Nu mi-am pierdut conștiența, am continuat să mă mișc. Băieții au alergat și m-au bandajat. Apoi m-au băgat într-un șanț și mi-au spus să aștept până vor fi luați (răniții)

Potrivit acestuia, mai târziu, el și alți aproximativ nouă răniți au fost duși la spital cu un vehicul de luptă. Tot drumul acesta ar fi fost conștient și ar fi refuzat un medicament care să îi amelioreze durerea.

La spitalul din Belgorod, Rusia, medicii i-au făcut lui Nikolai o radiografie și și-au dat seama că acesta era o „bombă ambulantă”. În interiorul acestuia se afla un obuz neexplodat - care i-a zdrobit coastele, a atins plămânul și s-a oprit la ficat. Proiectilul nu a explodat, posibil pentru că a lovit țesuturile moi.

Am petrecut aproape o zi cu această bucată de fier în corpul meu, pentru că nu știam că se află acolo. (Medicii) mi-au explicat că era vorba despre un dispozitiv exploziv neexplodat”, a mai spus Nikolai.

Potrivit sursei citate, militarul ar fi cerut medicilor să nu-l opereze - de frică că dispozitivul ar putea exploda în orice moment, chiar în sala de operație, însă chirurgul Dmitri Kim a spus: „Deci, vom exploda împreună”. După aceea, chirurgul și restul echipei medicale și-au îmbrăcat veste antiglonț sub halate și au început operația complicată.

Au tratat totul cu mare grijă. ... (Sunt) viu și sănătos.... mulțumită lui Dmitri Kim, chirurgul care m-a operat, și de care îmi voi aminti toată viața”, a spus Nikolai.

Bărbatul, tată a doi copii, plănuiește ca după ce se reface să-și viziteze familia și apoi să se întoarcă pe front.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Ce a scris Qeqa Krelani, cea mai cunoscută jurnalistă sportivă din Kosovo, despre evenimentele de la București

2 Judecați voi diferența dintre România și Kosovo...

3 O poveste stranie, dar stranie rău de tot...

4 Rămășițele unui OZN în formă octogonală, doborât de un avion de luptă american F-16, au fost recuperate din Lacul Huron

5 Navă rusească prinsă în Marea Irlandei „șurubărind” într-o zonă cu conducte de energie și cabluri submarine de internet