Un militar român a murit, iar alţi patru au fost răniţi în timp ce participau la un exerciţiu multinaţional în Germania

Un militar român a murit, iar alţi patru au fost răniţi în timp ce participau la un exerciţiu multinaţional în Germania

Potrivit unui comunicat emis de Ministerul Apărării Naţionale (MApN), în timpul exerciţiului tactic, vehiculul de tip HMMWV în care se aflau cei cinci militari s-a răsturnat la intrarea pe un drum secundar. Cauzele producerii accidentului sunt cercetate de o comisie constituită la nivelul unităţii.

Personalul medical al unităţii, aflat la faţa locului, le-a acordat militarilor accidentaţi primele îngrijiri medicale, însă, în ciuda tuturor eforturilor, plutonierul Adrian-Constantin Leu a decedat la scurt timp după producerea accidentului.

Cei patru militari răniţi sunt internaţi în unităţi medicale din Germania.

Adrian-Constantin Leu era angajat al Ministerului Apărării Naţionale din anul 2001 şi era necăsătorit. Până în prezent, acesta a participat la trei misiuni în teatrele de operaţii din Irak şi Afganistan.

Ministrul Apărării, Mircea Duşa, a transmis condoleanţe familiei plutonierului Adrian-Constantin Leu.

De asemenea, acesta a precizat că este permanent informat de evoluţia stării de sănătate a celor patru militari răniţi.

Conform sursei citate, luni, 8 septembrie, în toate unităţile militare din Armata României vor fi organizate ceremonii militare şi religioase în memoria subofiţerului care şi-a pierdut viaţa.

130 de militari participă la exerciţiul multinaţional din Germania

Un detaşament constituit din 130 de militari ai Batalionului 2 Infanterie „Călugăreni” participă, în perioada 22 august - 17 septembrie, la exerciţiul multinaţional „Saber Junction-14”, ce se desfăşoară la Centrul de Instruire din Hohenfels, Germania.

În cadrul exerciţiului, militarii Batalionului 2 Infanterie „Călugăreni” se instruiesc alături de alţi peste 5.800 de militari din Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Canada, Croaţia, Republica Cehă, Estonia, Italia, Letonia, Lituania, Polonia, Serbia, Slovenia, Marea Britanie, Statele Unite ale Americii şi Suedia, în planificarea şi executarea simultană a operaţiilor ofensive, defensive şi de menţinere a păcii.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”