Un măscărici supărat/Mazăre: Intenţionez să dau în judecată statul şi să cer daune pentru că procurorii m-au băgat la beci

Un măscărici supărat/Mazăre: Intenţionez să dau în judecată statul şi să cer daune pentru că procurorii m-au băgat la beci

Primarul Constanţei, Radu Mazăre, a declarat luni, la ICCJ, unde cere ridicarea controlului judiciar, că intenţionează să dea în judecată statul român şi să ceară daune pentru că anchetatorii l-au băgat "la beci" folosind "peste limitele legale" documente cerute de la autorităţile din Liechtenstein.

Radu Mazăre a venit luni la instanţa supremă, unde se judecă cererea lui de ridicare a măsurii controlului judiciar dispus de instanţă în 9 aprilie, în dosarul privind locuinţele sociale din cartierul "Henri Coandă" din Constanţa, pe motiv că procurorii DNA ar fi folosit, ca probatoriu, documente obţinute de la anchetatorii din Liechtenstein, dintr-o cauză referitoare la Elan Schwartzenberg.

"Intenţionez să dau în judecată statul român şi să cer daune că m-au băgat la beci utilizând aceste documente peste limitele legale, din nişte probe nelegale", a spus Radu Mazăre, la intrarea în sediul ICCJ.

Primarul a mai arătat că procurorii au făcut referire şi la fratele său, Alexandru Mazăre , deşi acesta nu făcea parte din solicitările transmise prin comisie rogatorie.

Primarul municipiului Constanţa a precizat că informaţiile din acele documente nu aveau nicio legatură cu acuzaţia care i-a fost adusă de procurorii anticorupţie, aşa cum a arătat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de două ori.

"Am fost eliberat din lipsă de probe. (...) Al doilea complet a motivat la fel, că nu existăm probe şi că nu are nicio legătură transferul de bani dintre mine şi prietenul meu Elan şi achiziţia perfect legală care a fost făcută la Constanţa", a spus Mazăre.

El a adăugat că judecătoarea care a decis eliberarea lui a fost reclamată de către procurori DNA.

"Acum, de data asta, înţeleg că există o plângere la CSM privitor la DNA, la procurorii care au reclamat-o pe prima judecătoare, şi aşteptăm să vedem ce spune şi CSM", a mai spus Radu Mazăre.

Cererea lui Radu Mazăre de ridicare a măsurii controlului juduciar a fost înregistrată vineri la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Avocaţii lui Radu Mazăre arată, în solicitarea înaintată instanţei, obţinută de MEDIAFAX, că procurorii români ar fi comis nereguli în aplicarea comisiei rogatorii, context în care Ministerul de Justiţie din Liechtenstein a notificat instituţia similară din România. Aceştia susţin că procurorii DNA au folosit ca probatoriu şi documente legate de Elan Schwartzenberg, în ciuda "condiţiilor imperative" impuse de magistraţi din Liechtenstein.

Potrivit avocaţilor, această situaţie este "fără precedent", susţinând că "toate care au fost administrate în legătură cu Radu Mazăre (...) sunt nule de drept ca urmare a faptului de necontestat că procurorii români au încălcat condiţiile imperative impuse de judecătorii din Liechtenstein cu privire la utilizarea documentelor din cauza lui Elan Schwartzenberg în dosarul prezent".

"Procurorii români au extins urmărirea penală faţă de Radu Mazăre şi pentru alte fapte care nu au fost iniţial avute în vedere la momentul solicitării comisiei rogatorii «uitând să ceară permisiunea judcătorului din Liechtenstein de a utiliza aceste documente în cazul în care apare o modificare a consideraţiilor juridice asupra faptelor» (...). Deşi puteau să o facă, procurorii români nu au înţeles să solicite noi comisii rogatorii pentru încuviinţarea de la judecătorul din Liechtenstein a utilizării documentelor", mai arată avocaţii în cerere.

În cererea de la ICCJ, demersurile anchetatorilor sunt descrise de avocaţi drept "o încercare abuzivă de umilire publică" a lui Radu Mazăre.

"Prin evaluarea documentaţiei aparţăinând societăţilor domnului Elan Schwartzenberg, s-a adus de asemenea o gravă atingere drepturilor personale patrimoniale (societăţi comerciale şi persoane fizice) cu privire la operaţiuni financiare legal realizate", mai susţin avocaţii edilului.

Pe de altă parte, în solicitare se arată că nu sunt indicii în sensul că Mazăre ar avea intenţia de a se sustrage urmăririi penale prin părăsirea ţării, mai ales că acesta, într-un alt dosar de corupţie, s-a prezentat la toate termenele de judecată de la Curtea de Apel Bucureşti. În acelaşi context, se arată că, dată fiind calitatea de primar a lui Mazăre, acesta trebuie să fie în ţară în cea mai mare parte a anului, cu excepţia perioadelor de concediu.

Totodată, în cererea adresată instanţei supreme, se reclamă faptul că, după aproximativ cinci luni de la punerea lui Mazăre sub control judiciar, "nu s-a desfăşurat nicio activitate de urmărire penală, cu atât mai mult una care să implice prezenţa acestuia".

Radu Mazăre declara, joi, că are "documente devastatoare" pentru DNA, primite de la Ministerul Justiţiei din Liechtenstein, în baza cărora va cere ridicarea controlului judiciar.

În dosarul locuinţelor sociale "Henri Coandă", primarul Constanţei este acuzat de procurorii DNA că ar fi primit suma de 175.000 de euro de la omul de afaceri Avraham Morgenstern pentru ca acesta să câştige contractul pentru construirea caselor. Mazăre mai este acuzat că nu a trecut în declaraţiile de avere din 2012 contul personal deschis la banca din Israel în care a primit, în septembrie 2011, 95.000 de euro de la Elan Schwartzenberg.

Fiind cercetat sub control judiciar, Radu Mazăre are interdicţia de a părăsi ţara.

 


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…