Un "inel de foc" va fi vizibil duminică deasupra unor părți din America de Sud și Africa

Un "inel de foc" va fi vizibil duminică deasupra unor părți din America de Sud și Africa

Părți din America de Sud, Africa centrală și australă, dar și câțiva navigatori norocoși din Oceanul Atlantic vor putea să savureze, duminică, o eclipsă circulară de soare, prilej cu care un "inel de foc" va încercui discul negru al Lunii, relatează AFP.

Spectacolul cel mai impresionant va fi rezervat locuitorilor și turiștilor dintr-o mică fâșie cu o lățime de circa 100 km, traversând Chile, Argentina, Angola, Zambia și Republica Democratică Congo (RDC).

O eclipsă circulară se produce atunci când Luna trece prin fața soarelui dar este prea departe de Terra pentru a-l masca integral.

Puțin câte puțin, astrul nopții "mușcă" din soare, până când se află total în fața lui formând "un inel de lumină perfect, frumos și simetric", a explicat pentru AFP Terry Moseley, din cadrul Asociației astronomice irlandeze (IAA), reamintind că acest spectacol nu trebuie privit fără ochelari speciali.

Luna va avea nevoie de circa două ore pentru a traversa discul soarelui, dar eclipsa circulară nu va fi vizibilă decât circa un minut.

Spectacolul va începe în inima Oceanului Pacific la ridicarea soarelui și va atinge continentul american în orașul chilian Coyhaique, la ora 12.21 GMT.

După ce va traversa Argentina și va ajunge în Atlanticul de sud, eclipsa va atinge momentul său maxim în plin ocean, unde spectacolul nu va fi vizibil decât pentru "navele care se vor afla în locul potrivit la momentul potrivit", a precizat Terry Moseley.

Eclipsa va atinge apoi Africa prin Angola și orașul de coastă Benguela, în jurul orei 15.15 GMT. "Călătoria" sa va continua prin Zambia și RDC până la apusul soarelui.

Pentru persoanele care se vor afla în apropierea zonei eclipsei circulare, fenomenul va fi parțial, "inelul de foc" nu va fi "simetric, dar spectacolul va fi fantastic", a mai precizat Terry Moseley.

Cu cât ne îndepărtăm de această zonă de vizibilitate maximă, cu atât partea de soare acoperită de lună va fi mai mică. Din Santiago de Chile spectacolul va putea fi văzut în proporție de 64%, la Rio de Janeiro în proporție de 53%, la Lagos 36% și la Capetown 52%, potrivit IAA.

"Când circa 90% din soare va fi mascat, se va simți o scădere netă a temperaturii și luminozității, precum și o schimbare a calității luminii care este dificil de descris", a adăugat el.

Rămâne o singură necunoscută pentru ca spectacolul să fie deplin: condițiile meteo. Pentru că "vremea senină este esențială pentru o bună vizibilitate", a reamintit NASA pe site-ul său de internet.

AGERPRES


populare
astăzi

1 „Curând începe un nou război uriaș”. Anunțul îngrijorător al comandantului român care a pătruns pe teritoriul Rusiei înaintea ucrainenilor

2 VIDEO Hopaaa, ce avem noi aici?

3 „Mergeți la pensie și nu mai încercați să păcăliți electoratul!” / O fostă consilieră devoalează jocurile lui Băsescu

4 „Multe dintre ele sunt femei de afaceri, au business-uri și funcții importante” / Prostituatele românce dintr-o mare capitală europeană, filmate de un v…

5 Ciudată poveste...