Un inamic nevăzut și „extrem de periculos” este prezent în aerul din România: „Nu ştiam până în momentul de faţă”

Un inamic nevăzut și „extrem de periculos” este prezent în aerul din România: „Nu ştiam până în momentul de faţă”

Ambrozia constituie o cauză majoră a alergiilor, însă un alt „inamic” foarte periculos și-a făcut apariția în aerul din România, a atras atenția președinta Societății Române de Alergologie și Imunologie Clinică (SRAIC), prof. dr. Carmen Bunu.

Femeie care-și suflă nasul.

Afecțiunile alergice sunt tot mai complexe. FOTO Shutterstock (Arhivă)

Specialistul a anunțat prezența acestui „agent extrem de periculos” cu ocazia inaugurării Compartimentului de alergologie a Spitalului Județean Timișoara, care are o capacitate de șase paturi. În plus, în cadrul acestui compartiment se pot realiza spitalizări de o zi , conform Știripesurse.ro .

Pentru ceea ce înseamnă un centru complet de alergologie, avem posibilitatea de a evalua ceea ce este în mediu. Suntem singurul spital din România care are o reţea de monitorizare a polenurilor şi a tuturor aero-alergenelor. Dacă ştim că polenurile şi ambrozia sunt un pericol, vă semnalez că apare un alt agent extrem de periculos. Sunt o serie de mucegaiuri în aer, despre care noi nu ştiam până în momentul de faţă. Noi putem identifica cu exactitate, permanent, ce alergene sunt în aer, iar de anul trecut funcţionează o aplicaţie pe telefon, Alergotel, asigurată de consorţiul de medici ai Spitalului Judeţean Timişoara, împreună cu colegii de la Universitatea de Medicină şi Farmacie Victor Babeş Timişoara şi cu cei de la Universitatea de Ştiinţele Vieţii Timişoara, care certifică prezenţa anumitor aero-alergene, pe o finanţare a Consiliului Judeţean Timiş. Majoritatea polenurilor vin de la sat şi îi afectează pe cei din oraş, pentru că aici se adaugă şi poluarea", a declarat prof. dr. Carmen Bunu.

Inamicul prezent în aer

Pe lângă acești alergeni, există și o serie de fungi care provoacă apariția astmului cu forme ce pot fi dificil de tratat în lipsa depistării alergenului, dar și alte mucegaiuri pe care specialiștii din cadrul Spitalului Județean Timișoara le vor cerceta, cu scopul de a afla efectele asupra sănătății.

„Dacă în 2008 am identificat ambrozia ca factor alergen despre care nu se ştia, iar acum ştie toată lumea, acum vă aduc la cunoştinţă că am mai identificat un inamic: aceşti fungi extrem de prezenţi în aer. Am observat de anul trecut şi se manifestă şi în acest an şi vor fi obiectul nostru de cercetare. Suntem singura echipă din zonă parte a unui proiect european, Montadap, care urmăreşte să vadă cum se adaptează un spital la o problemă de sănătate publică. Noi suntem singurul centru din acest proiect european care vede aceste probleme legate de alergii. Vom putea face măsuri de răspuns la prezenţa unui aero-alergen, pentru toată Europa. (...) Există produse de imunoterapie, extracte de ambrozie cu câteva mici efecte adverse pe care le vom putea opri, dacă vom reuşi să creăm un vaccin adevărat", a mai precizat specialistul.

„Precizează exact cauza alergiilor”

Spitalul Județean Timișoara dispune de un compartiment de Alergologie și Imunologie Clinică. Aici vor fi disponibile trei saloane cu câte două paturi fiecare și se va putea face internare de o zi, iar costurile terapiilor vor fi decontate de Casa Județeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Timiș.

Carmen Bunu a ținut să precizeze că acest compartiment de alergologie este absolut indispensabil, întrucât afecțiunile alergice sunt tot mai complexe și amenință viața, în special a persoanelor cu alergii alimentare sau la înțepături de insecte (viespi sau albine) sau medicamentoase.

Este vorba despre o categorie de pacienţi extrem de vulnerabili, predispuşi la şoc anafilactic. Faptul că la nivel mondial s-a scăzut numărul de mortalitate prin şoc anafilactic se datorează tocmai existenţei unor centre bine specializate în acest tip de alergii, iar Timişoara face pasul către această abordare a pacienţilor cu risc de şoc anafilactic prin înfiinţarea acestui centru care va deservi însă tot ce înseamnă boli alergice din vestul ţării. Testele de alergologie moleculară care precizează exact cauza alergiilor şi reacţiile de tip încrucişat se pot face prin regimul de decontare cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate, necesitând spitalizare de zi. Partea de testare alergologică este perfectă în cadrul centrului OncoGen al Spitalului Judeţean Timişoara. Avem aparatura şi, de anul trecut, avem această oportunitate, dar era nevoie doar de compartimentul de zi unde să poată veni aceşti pacienţi", a mai spus Carmen Bunu.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…