Un important prelat italian, în stare gravă după ce a contractat noul coronavirus
Preşedintele Conferinţei Episcopale Italiene (CEI), Cardinalul Gualtiero Bassetti, infectat cu noul coronavirus, a fost mutat într-o unitate de terapie intensivă după ce starea sa de sănătate s-a agravat, informează DPA.
Prelatul de 78 de ani, care se afla de sâmbătă într-un spital din Perugia, a fost transferat în cursul nopţii "în urma unei schimbări la nivelul parametrilor vitali", a indicat marţi CEI într-o declaraţie, precizând totodată că Bassetti este conştient.
Potrivit declaraţiei, membrii Conferinţei Episcopale, reuniţi într-o videoconferinţă, s-au rugat pentru sănătatea acestuia, precum şi pentru cea a altor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus. AGERPRES/ (AS - autor: Ana Bîgu, editor: Dana Purgaru, editor online: Simona Aruştei)