Un grup de peste 80 de eurodeputaţi cere demisia lui Borrell după vizita la Moscova

Un grup de peste 80 de eurodeputaţi cere demisia lui Borrell după vizita la Moscova

Un grup de eurodeputaţi cere printr-o scrisoare demisia şefului diplomaţiei UE, Josep Borrell, după o vizită "umilitoare" la Moscova care a produs "daune grave reputaţiei Uniunii Europene", relatează DPA.

În timpul vizitei de săptămâna trecută, Borrell "a eşuat în mod repetat să apere interesele Uniunii Europene", se arată în scrisoarea adresată preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi semnată de peste 80 de membri ai Parlamentului European.

"Suntem de părere că preşedinta Comisiei Europene ar trebui să ia măsuri, dacă domnul Borrell nu va demisiona", se mai menţionează în scrisoare, transmisă luni.

Borrell este sub tirul criticilor după vizita la Moscova, care fusese organizată pentru a cere eliberarea opozantului rus Aleksei Navalnîi, aflat la închisoare. Şeful diplomaţiei europene nu a avut succes în demersul său.

La scurt timp după o conferinţă de presă comună cu ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, care s-a arătat pe alocuri ostil în mod deschis, Moscova a anunţat că expulzează trei diplomaţi ai unor ţări din UE pentru că ar fi participat la manifestaţii în favoarea lui Navalnîi, un proeminent critic al regimului Putin.

Borrell a cerut ca decizia să fie anulată, însă fără niciun rezultat.

Potrivit semnatarilor scrisorii, şeful diplomaţiei europene ar fi trebuit să îl contracareze pe Lavrov, care a vorbit despre "aroganţa" UE în legătură cu cazul Navalnîi, şi să îşi fi încheiat vizita imediat ce a aflat despre expulzarea diplomaţilor.

Borrell ar urma să îi informeze marţi pe ceilalţi comisari europeni şi să dezbată cu Parlamentul European în legătură cu vizita sa la Moscova. AGERPRES


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / În dosarul campaniei lui Călin Georgescu sunt suspiciuni privind finanțări de la magnatul Ioan Niculae, fost ofițer de securitate / …

2 VIDEO Ăsta este nesimțitul de la stat care are salariu 44.000 de lei pe lună, brut. Și mai are și tupeu...

3 De citit ce scrie acest site american despre alegerile anulate din România...

4 „Haosul de la Nvidia este doar începutul”

5 Rusia propune împărțirea Ucrainei cu Ungaria și Slovacia. O nouă strategie geopolitică