„Un geniu”/„E chiar mai frumoasă pe dinăuntru”

„Un geniu”/„E chiar mai frumoasă pe dinăuntru”

Antreprenorul Elon Musk și premierul italian Georgia Meloni au exprimat public sentimente de admirație reciprocă, iar cei doi împărtășesc valori și opinii comune. Însă prietenia lor a stârnit controverse în Italia, iscând dezbateri despre amploarea influenței politice a lui Musk în această țară, relatează Washington Post.

Miliardarul american, care va avea un rol în viitoarea administrație Trump, a provocat agitație și în Germania și Marea Britanie, unde a fost acuzat că promovează politicieni de extrema dreaptă, respectiv că se amestecă în viața politică a altei țări.

Musk a dominat dezbaterea politică din Italia zile de-a rândul. Într-o caricatură dintr-un ziar italian, Musk este infățișat ca un glandiator cu pretenții asupra Colosseumului.

O știre a fost în special dezbătută cu intensitate, și anume vestea că guvernul italian se află în negocieri avansate cu compania SpaceX pentru servicii de comunicații cu criptare de date pentru armată, ambasade și alte servicii de securitate.

Meloni spune că aceste discuții nu au legătură nici cu relația ei cu Musk, nici cu vizita întreprinsă recent la Mar-a-Lago, reședința lui Donald Trump din Florida.

„Dacă 1,5 miliarde de bani italieni pentru a aduce sateliții miliardarului american în țara noastră este prețul pe care trebuie să-l plătim pentru prietenia lui, este prea mult”, a spus Elly Schlein, liderul Partidului Democrat de opoziție. „Italia nu se vânde.”

Musk a provocat tulburări similare în Germania și Marea Britanie, unde a fost criticat pentru amestecul în politica internă, respectiv promovarea figurilor de extremă dreapta. Dar dinamica în Italia este diferită, în măsura în care aici ar avea un aliat formidabil într-un politician de extremă dreaptă aflat la putere.

Prima femeie prim-ministru din Italia și-a redefinit viziunea politică, distanțându-se de rădăcinile neofasciste ale partidului său, Frații Italiei.

Ideile sale arhiconservatoare au atras simpatia republicanilor ce aderă la mișcarea MAGA. În același timp, pozițiile ei în politica externă au adus aprobarea altor lideri europeni, precum și a președintelui Joe Biden, care a primit-o la Casa Albă și i-a lăudat „conducerea puternică”.

Îmblânzitoarea lui Donald Trump

Citând valori comune și alianța comună cu Musk, unii observatori spun că Meloni este acum mai bine poziționată decât oricine să devină vocea îmblânzitoare a lui Trump din Europa. Ea s-a întâlnit cu Trump și Musk la Paris luna trecută, înainte de călători în Florida pentru o întrevedere separată cu Trump.. „Este foarte interesant”, a spus Trump în timpul vizitei. „Sunt aici cu o femeie fantastică, prim-ministrul Italiei. Ea a cucerit Europa.”

Andrea Di Giuseppe, un deputat din partidul lui Meloni care reprezintă italienii din America de Nord, a spus despre ea că este ​„puntea cu Trump de care Europa are nevoie ”. El a mai spus că italienii ar trebui să fie recunoscători pentru legăturile ei cu Musk.

Povestea relației dintre Musk și Meloni

Musk și Meloni s-au văzut prima dată în iulie 2023, la o întâlnire organizată de Andrea Stroppa, un aliat al Musk în Italia, și Nicola Porro, un jurnalist italian care o cunoaște de mult pe Meloni.

„Cred că Giorgia l-a înțeles. Nu-i place cultura woke, iar acesta ar fi un punct care a creat legătura dintre cei doi. Nu-i place corectitudinea politică., a spus Porro. „

Stroppa a spus că Musk și Meloni au avut discuții pe o serie de teme , îmtre care inteligența artificială și „Stăpânul inelelor”, un volum menționat de Meloni și partidul drept metaforă a „luptei” aripii drepte împotriva stângii. Musk, a spus Stroppa, a fost fascinat de Italia – și profund îngrijorat de impactul migrației asupra acesteia.

„El vede imigrația ilegală ca pe un risc pentru o țară despre care crede că este coloana vertebrală a civilizației occidentale”, a spus Stroppa. „Cred că majoritatea italienilor văd la fel lucrurile”.

În decembrie 2023, Musk a participat la Atreju, festivalul politic fantezist al lui Meloni, numit după un personaj din „Povestea fără sfârșit”. Cu acel prilej, el a vorbit despre rata scăzută a natalității din Italia, îndemnându-i pe cei prezenți să „facă mai mulți copii pentru a salva cultura Italiei”.

Relația între Musk și Meloni a intrat în atenția publică în toamna anului trecut, în urma unei ceremonii de premiere la Atlantic Council din New York. Atunci antreprenorul american a făcut comentariul despre frumusețea ei interioară, complimentând-o că este chiar mai frumoasă pe dinăuntru decât pe dinafară. La rândul ei, ea i-a mulțumit pentru „geniul său prețios pentru epoca în care trăim”.

„Am fost acolo cu mama mea. Nu există nicio relație romantică cu premierul Meloni”, a simțit nevoia să lămurească Musk, după ce o fotografie cu el și Meloni privindu-se în timpul cinei a stârnit speculații relativ la relația apropiată dintre ei.

La scurt timp după alegerile din SUA, Meloni a anunțat pe rețelele de socializare că a vorbit cu Musk și „că angajamentul și viziunea lui pot reprezenta o resursă importantă pentru Statele Unite și Italia”.

Un potențial contract între Space X și guvernul italian

Joi, într-un dialog cu jurnaliștii, Meloni a negat că a discutat cu Musk despre un potențial contract cu SpaceX.

Ea admis însă că colaborarea privind un acord de securitate cu o companie privată este „suboptim”. A adăugat că SpaceX a „prezentat guvernului o tehnologie care permite comunicații naționale, dar mai ales planetare sigure”.

O persoană informată, care a vorbit sub condiția anonimatului pentru a dezvălui conversații private, a spus că există încă dezacorduri în cadrul guvernului italian, mai ales îngrijorări că un acordul ar deschide ușa utilizării sateliților SpaceX pentru servicii de internet pentru consumatori. O astfel de înțelegere ar putea afecta giganții tradiționali ai telecomunicațiilor din țară și oferi lui Musk o platformă pentru a monopol.

„Dacă Europa și concurenții [Musk] nu accelerează [lucrurile], ne vom confrunta cu o concentrare uriașă de putere”, a declarat Vittorio Colao, fost ministru al inovației tehnologice și fost director executiv al Vodafone Group, un important jucător pe piața de telecomunicații din Italia și Europa. „Acest jucător va avea 10.000 sau 12.000 de [sateliți de comunicație] pe când ceilalți au doar câteva sute – atunci jocul se va termina în esență.”

În schimb, vicepremierul lui Meloni, Matteo Salvini, a argumentat pentru extinderea acordului: „@elonmusk este o figură fruntașă în inovarea globală: un potențial acord cu el și @SpaceX, pentru a asigura conectivitatea și modernizarea în întreaga Italie, nu ar fi o amenințare, ci mai degrabă o oportunitate”, a scris Salvini pe X. „Sunt încrezător că guvernul va merge mai departe în această direcție, deoarece furnizarea de servicii mai bune cetățenilor este o datorie”.

Musk a răspuns : „Ar fi grozav. Alte țări din Europa vor cere să-l împrumute.”

Întrebată despre conflictele iscate între miliardarul american și liderii Germaniei și Marii Britanii, ea i-a luat apărarea.

„Când oamenii îmi vorbesc despre ... amenințarea la adresa democrației, simt nevoia să subliniez că nu este primul individ faimos și bogat care își exprimă opiniile”, a spus ea.

„Mi se pare firesc să am posibilitatea să stau de vorbă cu el... [și] este destul de curios că cei care, până mai ieri, îl lăudau pe Musk că este un geniu, acum îl descriu mai degrabă ca pe un monstru, doar pentru că a ales tabăra „greșită””, a adăugat ea, referindu-se la modul în care liberalii se raportează la activismul său conservator.

Meloni a respins sugestia potrivit căruia un acord între Italia și SpaceX ar submina un efort european de colaborare – aflat la câțiva ani de finalizare – de a construi o gamă concurentă de sateliți de comunicații. Ea a sugerat că europenii nu se mișcă îndeajuns de rapid și că SpaceX ar putea oferi într-un timp mai scurt o soluție la nevoile Italiei. „Aceasta este o problemă europeană”, a spus ea. Efortul european „nu a ajuns acolo la timp”.

Comentariile lui Musk au stârnit furia unor italieni de rang înalt, inclusiv președintele și șeful statului, Sergio Mattarella. În noiembrie, Musk i-a denunțat pe judecătorii care s-au pronunțat împotriva planului de temelie al lui Meloni de a trimite în Albania solicitanții de azil, mai degrabă decât să-i aducă la țărm în Italia.

„Acești judecători trebuie să plece”, a scris Musk pe Twitter.

Drept replică, Mattarella a emis o declarație rară vizându-l pe Musk: „Oricine, mai ales dacă, așa cum a anunțat, este pe cale să își asume un rol important la guvernare într-o țară prietenă și aliată, trebuie să respecte suveranitatea [Italiei] și nu își poate asuma sarcina de a oferi prescripții”.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Voi ați văzut și citit ce spune omul ăsta?

2 De citit textul Ioanei Ene Dogioiu: Cel mai mare protest după „10 august” este un semnal al tensiunii din societate care nu poate fi ignorat

3 „Nu pariați niciodată împotriva SUA”

4 Marcel Ciolacu confirmă discuțiile privind reorganizarea administrativ teritorială a României: „Aș dori în această sesiune să venim cu un proiect de l…

5 Putin a fost pe punctul să apese butonul nuclear după ce armata ucraineană încercuise 130.000 de soldați ruși. Reacția SUA a fost decisivă