Un general chinez afirmă că este deschisă în continuare opţiunea militară pentru împiedicarea independenţei Taiwanului

Un general chinez afirmă că este deschisă în continuare opţiunea militară pentru împiedicarea independenţei Taiwanului

China va ataca Taiwanul dacă nu există altă cale de a împiedica independenţa insulei, a afirmat vineri un general chinez cu funcţie înaltă, citat de Reuters.

Cu ocazia celei de-a 15-a aniversări a Legii Anti-secesiune, marcată în Marea Sală a Poporului din Beijing, generalul Li Zuocheng, şeful Departamentului Statului Major Interarme şi membru al Comisiei Militare Centrale, nu a exclus opţiunea militară, escaladând astfel încă o treaptă în retorica împotriva regimului de la Taipei.

Conform legii din 2005, China poate folosi forţa armată împotriva Taiwanului, în cazul proclamării independenţei sau al iminenţei unui astfel de demers.

Li a avertizat că 'dacă dispare posibilitatea reunificării paşnice, forţele armate ale poporului, alături de întreaga naţiune, inclusiv locuitorii din Taiwan, vor face tot ce este necesar pentru a zdrobi cu hotărâre orice conspiraţii sau acţiuni separatiste'. 'Nu promitem să renunţăm la utilizarea forţei şi ne rezervăm opţiunea de a lua toate măsurile necesare pentru a stabiliza şi controla situaţia din Strâmtoarea Taiwanului', a declarat generalul, unul din puţinii comandanţi chinezi cu experienţă de luptă, participant la invazia chineză în Vietnam din 1979.

Taiwanul este una din problemele teritoriale cele mai sensibile pentru China, reaminteşte Reuters. Beijingul consideră insula o provincie chineză, parte inalienabilă a statului unic. Guvernul de la Taipei nu s-a arătat dispus să îşi cedeze prerogativele unei conduceri autocratice exercitate de China şi a denunţat de mai multe ori exerciţiile militare chineze în apropierea insulei, respingând oferta modelului 'o ţară, două sisteme' aplicat în Hong Kong pentru acordarea unui grad ridicat de autonomie.

Preşedinta taiwaneză Tsai Ing-wen este privită cu suspiciune de China, fiind acuzată de tendinţe separatiste care ar putea duce la declararea oficială a independenţei. Tsai susţine că Taiwanul este deja un stat independent, sub denumirea oficială Republica Chineză. Ea şi formaţiunea sa politică, Partidul Democratic Progresist, au câştigat detaşat alegerile din ianuarie promiţând să nu cedeze în faţa Chinei.

Reuters apreciază că sentimentele taiwanezilor faţă de China sunt şi mai nefavorabile după ce Beijingul a adoptat joi o nouă lege a securităţii naţionale pentru Hong Kong, trecând peste legislaţia fostei colonii britanice. AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri