Un fost oficial de rang înalt chinez, condamnat la închisoare pe viaţă pentru corupţie
Un fost oficial al puternicei agenţii chineze de planificare a fost condamnat miercuri la închisoare pe viaţă pentru că a luat mită în valoare de 4,5 milioane de euro, o afacere dezvăluită de fosta sa amantă.
Un fost oficial de rang înalt chinez, condamnat la închisoare pe viaţă pentru corupţie (Imagine: Shutterstock)
Liu Tienan, fostul director adjunct al Comisiei Naţionale pentru Reformă şi Dezvoltare (NDRC), însărcinată cu aprobarea proiectelor industriale majore din China, devine astfel ultimul oficial de rang înalt condamnat de justiţia chineză în campania de combatere a corupţiei în cadrul administraţiei iniţiată de preşedintele Xi Jinping. Liu, care până în martie a condus Agenţia Naţională pentru Energie (NEA), avea rangul de viceministru.
El a fost recunoscut vinovat de Tribunalul din Langfang, în provincia Hebei.
Liu Tienan a abuzat de poziţia sa pentru a obţine profit în favoarea apropiaţilor săi în schimbul unei mite în valoare de 35,58 milioane de yuani (4,5 milioane de euro). Potrivit acuzaţiei, el a primit bani lichizi, cadouri pentru fiul său, o casă în Beijing şi un Porsche.
Fostul oficial de rang înalt chinez a fost plasat anul trecut sub anchetă judiciară pentru corupţie. El a fost demis în mai din toate funcţiile de conducere pe care le deţinea şi exclus din Partidul Comunist în august.
El a căzut în dizgraţie în decembrie 2012, când redactorul-şef adjunct al publicaţiei economice Caijing l-a acuzat pe blogul său că ar fi profitat de posturile sale cu scopul de a favoriza afacerile familiei. Jurnalistul a primit aceste informaţii de la amanta lui Liu Tienan.
Sub conducerea lui Xi Jinping, autorităţile chineze mizează pe lupta împotriva corupţiei, aşa cum au procedat anterior alţi lideri chinezi.
Cu toate acestea, corupţia rămâne endemică în China şi chiar se agravează, potrivit clasamentului anual publicat săptămâna trecută de ONG-ul Transparency International, în care China a coborât 20 de poziţii.
Sursa: mediafax.ro