Un dosar în care societatea Tel Drum cere intrarea în faliment - înregistrat la Tribunalul Teleorman
Un dosar în care societatea Tel Drum cere intrarea în faliment a fost înregistrat la Tribunalul Teleorman, primul termen fiind stabilit pentru data de 29 ianuarie, conform informaţiilor publicate pe portalul instanţelor de judecată.
Dosarul, ce are ca obiect deschiderea procedurii falimentului la cererea debitorului, a fost înregistrat pe 17 ianuarie.
Potrivit informaţiilor de pe portalul instanţelor, cererea a fost formulată de Tel Drum SA Alexandria, în calitate de debitor.
Tot pe 17 ianuarie, procurorii DNA au dispus extinderea urmăririi penale faţă de compania Tel Drum pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, evaziune fiscală în formă continuată şi complicitate la două infracţiuni de abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau altul.
Iniţial, în noiembrie 2017, compania Tel Drum a fost pusă sub acuzare pentru săvârşirea mai multor infracţiuni, între care obţinerea nelegală, pe bază de documente false, a unor finanţări din fonduri europene, pentru lucrări de reabilitare de drumuri judeţene din judeţul Teleorman.
Conform unui comunicat al DNA, în dosar a fost pus sechestru asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile ale SC Tel Drum SA, precum şi poprire asupra sumelor de bani existente sau care urmează a fi virate de terţi, cu orice titlu, în conturile bancare deţinute aceasta, până la concurenţa sumei de 32.118.589 lei, reprezentând suma foloaselor necuvenite şi suma cu care s-a sustras de la plata obligaţiilor fiscale către stat.
DNA mai preciza că reprezentanţii legali ai Tel Drum SA au luat la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, precum şi conţinutul ordonanţei privind dispunerea măsurilor asigurătorii.
Pe 13 noiembrie 2017, DNA anunţa că Liviu Dragnea este urmărit penal de procurorii anticorupţie pentru constituire de grup infracţional, abuz în serviciu şi infracţiuni referitoare la fraudare de fonduri, fapte care ar fi fost săvârşite în dosarul "Tel Drum" în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman. AGERPRES