Un diplomat român, printre cei convocaţi la MAE rus în cazul Skripal

Un diplomat român, printre cei convocaţi la MAE rus în cazul Skripal

Ministerul de Externe al Rusiei a convocat vineri ambasadori şi alţi reprezentanţi diplomatici ai ţărilor care au expulzat diplomaţi ruşi în urma cazului Serghei Skripal - fostul agent rus otrăvit la 4 martie în Marea Britanie, acţiune atribuită de Londra Moscovei - un reprezentant diplomatic al României fiind de asemenea printre cei convocaţi, informează agenţiile DPA şi Sputniknews.

Potrivit agenţiei DPA, au fost convocaţi ambasadorii din Marea Britanie, Germania, Franţa, Polonia şi Italia, precum şi reprezentanţi diplomatici din Olanda, Albania, România, Ucraina, Letonia şi Macedonia.

Sputniknews menţionează convocarea reprezentanţilor diplomatici a 14 ţări europene, respectiv Italia, Polonia, Olanda, Albania, România, Ucraina, Cehia, Belgia, Letonia, Lituania, Macedonia, Croaţia, Suedia, Danemarca, plus Australia.

Aceştia au fost convocaţi pentru a li se înmâna câte o notă de protest şi a fi înştiinţaţi asupra măsurilor de represalii, după ce statele enumerate au expulzat diplomaţi ruşi în semn de solidaritate cu Marea Britanie. AGERPRES


populare
astăzi

1 „Curând începe un nou război uriaș”. Anunțul îngrijorător al comandantului român care a pătruns pe teritoriul Rusiei înaintea ucrainenilor

2 VIDEO Hopaaa, ce avem noi aici?

3 „Multe dintre ele sunt femei de afaceri, au business-uri și funcții importante” / Prostituatele românce dintr-o mare capitală europeană, filmate de un v…

4 „Mergeți la pensie și nu mai încercați să păcăliți electoratul!” / O fostă consilieră devoalează jocurile lui Băsescu

5 Ciudată poveste...