Un diplomat croat a fost expulzat din Serbia pentru spionaj

Un diplomat croat a fost expulzat din Serbia pentru spionaj

Prim-secretarul Ambasadei Croaţiei la Belgrad, Hrvoje Snajder, a fost expulzat din Serbia pentru spionaj, a relatat portalul de ştiri sârb Vecernje Novosti.

Spion

Spion

"Este un caz de spionaj documentat şi recrutare cu scopul de a lucra în serviciul Croaţiei. Aceasta înseamnă că dovezile strânse arată că Snajder a încălcat Convenţia de la Viena care reglementează relaţiile diplomatice şi consulare şi drept rezultat a fost declarat persona non grata", potrivit portalului pro-guvernamental, scrie Agrpres.

Ministerul de Externe sârb a informat mai devreme luni, fără a da detalii, că a decis să-l declare pe Snajder persona non grata în conformitate cu Articolul 9 al Convenţiei de la Viena privind relaţiile diplomatice, potrivit căreia statul-gazdă "poate oricând şi fără a-şi explica decizia să notifice statul trimiţător că şeful misiunii sau orice alt membru al personalului diplomatic este persona non grata sau că orice membru al personalului misiunii este inacceptabil".

MAE sârb a precizat că în cursul activităţii sale profesionale î n Serbia Snajder a "încălcat în mod grosolan normele diplomatice" şi că i-a fost prezentată o notă diplomatică ambasadorului croat Hidajet Biscevic.

Croaţia şi-a exprimat regretul faţă de această expulzare, subliniind că este "un pas către o deteriorare" a relaţiilor şi destabilizarea situaţiei din regiune.

"Respingem complet temeiul expulzării diplomatului croat acreditat. Decizia Serbiei este un pas către deteriorarea relaţiilor reciproce, precum şi destabilizarea suplimentară a situaţiei politice şi de securitate sensibile din regiune, într-un moment în care stabilitatea din Europa de sud-est este extrem de importantă pentru întreaga Europă", a reacţionat Ministerul croat al Afacerilor Externe şi Europene într-un comunicat difuzat luni seara.

Măsura creează "presiune suplimentară asupra personalului Ambasadei croate la Belgrad" în perspectiva alegerilor din Serbia prevăzute pentru 17 decembrie, potrivit MAE croat, care mai notează că îşi rezervă dreptul de a răspunde "în momentul şi modul alese".

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri