Un diamant albastru vândut pentru 32,6 milioane de dolari, record mondial

Un diamant albastru vândut pentru 32,6 milioane de dolari, record mondial

Un cumpărător din Hong Kong a plătit 32,6 milioane de dolari pentru un diamant albastru excepțional, o sumă record pentru acest tip de diamant, a anunțat vineri casa de licitații Sotheby's, transmite AFP.

Diamantul de 9,75 de carate, în formă de pară, a stabilit și un record mondial în ceea ce privește prețul per carat (3,3 milioane de dolari) pentru orice tip de diamant.

Sotheby's a precizat că șapte cumpărători au licitat pentru acest diamant care până la urmă a fost vândut unui colecționar anonim din Hong Kong.

Precedentul preț record pentru un diamant albastru a fost stabilit în luna decembrie 2008 când diamantul Wittelsbach a fost vândut pentru 24,3 milioane de dolari de casa de licitații Christie's la Londra. În ceea ce privește prețul record per carat pentru un diamant, acesta a fost de 2,4 milioane de dolari și a fost stabilit în luna noiembrie 2013 când un diamant portocaliu de 14,82 carate a fost vândut de Christie's la Geneva.

Potrivit unui raport al firmei De Beers, vânzările de bijuterii din diamante pe piața din China au crescut cu 12% pe an în perioada 2008-2013 iar în prezent China este a doua mare piață din lume după SUA.

AGERPRES


populare
astăzi

1 VIDEO „Ridică-te-n picioare /

2 VIDEO Cine-o fi „năpârca cu ochelari care dă târcoale”, Ponta?

3 Foarte interesante amănunte...

4 ALERTĂ Laura Vicol și Vladimir Ciorbă au fost reținuți de procurori / Ioana Băsescu, pusă sub acuzare pentru sprijinirea grupului infracțional organiza…

5 „A început spectacolul /