Un depozit de petrol din Rusia arde de două zile, după un atac cu drone ucrainene

Un depozit de petrol din Rusia arde de două zile, după un atac cu drone ucrainene

Un depozit uriaș de petrol arde pentru a doua zi în Engels, Rusia, la o zi după ce a fost lovit cu o zi în urmă de drone ucrainene. Atacul a fost desfășurat ca răspuns la bombardamentele asupra Ucrainei, a transmis Kievul.

Depozitul de petrol a fost vizat de un atac cu rachete ucrainene FOTO @aborealis940 / X

Depozitul de petrol a fost vizat de un atac cu rachete ucrainene FOTO @aborealis940 / X

"Serviciile pentru cazuri de urgenţă continuă să lupte împotriva consecinţelor atacului cu drone", a transmis guvernatorul regional Roman Busarghin pe Telegram, citat de Agerpres .

Potrivit specialiştilor, "va lua ceva timp" pentru ca focul să fie stins complet, a precizat el, asigurând că "situaţia este sub control" şi că "nu există nicio ameninţare pentru imobilele rezidenţiale".

Doi pompieri şi-au pierdut viaţa miercuri, potrivit autorităţilor, în incendiul din Engels, oraş situat la aproximativ 700 km sud-est de Moscova şi circa 500 km de frontiera cu Ucraina.

Statul Major al armatei ucrainene a raportat că, în noaptea de marţi spre miercuri, a fost lovit un depozit petrolier de la Combinatul Kristall din Engels, afirmând că acest obiectiv "furniza carburant aerodromului militari Engels-2".

Conform media, această bază aeriană găzduieşte bombardiere strategice Tupolev pe care Rusia le utilizează pentru a lansa rachete de croazieră asupra localităţilor şi infrastructurilor esenţiale din Ucraina, de la începutul invaziei ruse în această ţară în urmă cu aproape trei ani.

Kievul şi Moscova şi-au intensificat loviturile în ultimele luni şi vor să-şi consolideze poziţiile înaintea revenirii lui Donald Trump la Casa Albă în 20 ianuarie, preşedintele american ales declarând că doreşte să oprească războiul de îndată ce îşi va intra în atribuţii.

În octombrie, un terminal petrolier în Crimeea anexată de Moscova a fost în flăcări timp de aproape o săptămână, după un atac revendicat de Ucraina.

Moscova îşi continuă bombardamentele. Doi civili au fost ucişi, iar alţi trei răniţi joi în atacuri cu drone asupra a două localităţi în regiunea Herson (sud), potrivit parchetului ucrainean.

În ajun, 13 persoane au fost ucise, iar alte 113 rănite, între care o fată născută în 2011, într-un atac aerian rusesc asupra oraşului Zaporojie, capitala regiunii cu acelaşi nume din sudul Ucrainei, potrivit Ministerului de Interne ucrainean.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Spre asta se îndreaptă omenirea, oameni buni? Și noi, cu Georgescu, suntem în „trend”?

2 Marius Oprea / E prea tîrziu. Armata Georgeștilor a cucerit România

3 Norvegienii aruncă bomba / cine ar fi oamenii de afaceri din spatele lui Dan Șucu

4 Institutul Rus pentru Economie Mondială și Relații Internaționale: „În a doua jumătate a lui 2025 este posibil scenariul unei escaladări rapide a con…

5 Așa o fi?