Un cutremur de 5,8 grade a avut loc în România. Seismul s-a simțit puternic la București
Un puternic cutremur a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică în România. Potrivit Institutului Național de Fizica a Pământului, cutremurul care s-a produs la ora 03.38 a avut magnitudinea de 5,8 grade Richter. Cutremurul a fost resimțit puternic și în Capitală. Nu există la această ora informații despre eventuale pagube sau victime. Potrivit emsc-csem.org, cutremurul s-a simțit în Bulgaria, Republica Moldova și la granița cu Ucraina.
UPDATE 3.18 Este cel mai puternic cutremur din România din 2014 încoace. ISU a plecat în recunoaștere în București, conform procedurilor. Nu au fost înregistrate apeluri la 112 și din fericire, cel puțin până în acest moment, nu au fost înregistrate victime.
UPDATE 3.15 - Seismul a fost urmat de o replică de 3,1 pe scara Richter. Din fericire nu au fost înregistrate pagube sau victime.
UPDATE 3.10 (Cutremurul a avut loc la ora locală 3.38. Între timp România a trecut la ora de iarnă) - INFP a revizuit magnitudinea și adâncimea cutremurului: „Institutul National de Cercetare Dezvoltare pentru Fizica Pamantului (INCDFP) transmite: In ziua de 28/10/2018 la ora 03:38:11(ora Romaniei) s-a produs in Zona seismica Vrancea, judetul Buzau un cutremur cu magnitudinea 5.8 pe scara Richter, la adancimea de 150km. Intensitatea cutremurului in zona epicentrala a fost de VI grad(e) Mercalli. Cutremurul s-a produs in apropierea urmatoarelor orase: Nehoiu(17km), Covasna(33km), Întorsura Buzăului(37km), Târgu Secuiesc(48km), Vălenii de Munte(53km)”
UPDATE: Institutul Național de Cercetare Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INFP) a revizuit magnitudinea cutremurului produs duminică dimineață, la ora 03.38. Potrivit site-ului instituției, seismul a avut o magnitudine de 5,8 grade pe scara Richter, la adâncimea de 150 km.
Intensitatea cutremurului în zona epicentrală a fost de VI grade Mercalli.
Cutremurul s-a produs in apropierea următoarelor orașe: Nehoiu (17km), Covasna (33km), Întorsura Buzăului (37km), Târgu Secuiesc (48km), Vălenii de Munte (53km).
Anterior, atât INFP cât și EMSC au anunțat o magnitudine inițială a cutremurului de 5,7 grade.
Seismul s-a produs în județul Covasna, zona seismică Vrancea, la o adâncime de 200 km, a precizat inițial INFP.
Potrivit Centrului european de seismologie, cutremurul s-a simțit și în țările vecine - Bulgaria, R.Moldova și Ucraina.