Un cuplu de români și fiica lor au murit în garaj, inundațiile din Valencia. „Luminile erau aprinse şi masa pregătită pentru cină”

Un cuplu de români și fiica lor au murit în garaj, inundațiile din Valencia. „Luminile erau aprinse şi masa pregătită pentru cină”

Un cuplu de români și fiica lor au murit în urma inundațiilor din Spania, după ce au coborât în garaj să își scoată mașina. Ei au fost luați de un șuvoi de apă de doi metri înălțime.

Inundații mortale în Spania FOTO: EPA EFE

Inundații mortale în Spania FOTO: EPA EFE

„Nu este apă în garaj. Ne ducem jos să luăm maşinile”. Acestea au fost ultimele cuvinte adresate tatălui său de unul dintre cei şapte locuitori ai clădirii de pe strada Mariano Brull din cartierul valencian La Torre, înainte de a intra în ceea ce avea să devină o capcană mortală, potrivit ABC.

Era 20.36 marţi seara. Aceasta este ultima dată când cuplul, Gabi şi Dana, s-a conectat la Whatsapp, potrivit unui prieten. Cuplul a coborât în garaj împreună cu fiica lor Álex şi vecinul care îl sunase pe tatăl lui. Acolo au găsit alte patru persoane. Ei au murit fără ca vreunul dintre ei să aibă timp să se urce în maşinile lor.

Un şuvoi de apă care a atins o înălţime de doi metri a măturat uşa garajului şi a luat toate cele opt vieţi. În casa lui Gabi, Dana şi Álex, luminile erau aprinse şi masa pregătită pentru cină. „Singurele lucruri care lipseau erau cheile şi telefoanele mobile”, au declarat rudele lor din Valencia.

Cuplul, doi „prieteni buni și muncitori”, sosise în Valencia în urmă cu mai bine de 22 de ani din România. Prietenii s-au alertat, deoarece nu mai răspundeau la mesaje și telefoane.

.Apa de pe fațadă avea până la doi metri înălțime. Pompierii și polițiștii erau deja acolo. Și l-a convins pe unul dintre ei să urce la primul etaj, unde locuia familia. Atunci au constatat că nu era nimeni acolo. Erau doar o masă și niște lămpi aprinse.

Toţi prietenii şi rudele lor ştiau că se află în casă încă de marţi seară, dar nu puteau intra. Visul lui Gabi, Dana şi Alex, care cumpăraseră casa de la periferia oraşului Valencia în urmă cu trei ani cu economiile lor greu câştigate, s-a încheiat în acel garaj.

Alături de familie, au murit alţi patru vecini. Unul dintre ei, Rubén, era membru al Poliţiei Locale din Valencia. O vocaţie pe care o moştenise de la Julio, tatăl său, căruia primăriţa oraşului, María José Catalá, i-a transmis condoleanţele Consiliului municipal.

Bilanţul victimelor inundaţiilor din estul Spaniei a ajuns la 158 de persoane, o cifră care, din păcate, este de așteptat să crească pe măsură ce orele trec, deoarece zeci de persoane sunt încă date dispărute.

Poliția și Garda Civilă au arestat 60 de persoane care jefuiau magazine, locuințe și vehicule în căutarea de bunuri de vânzare.

Precizările MAE

Ministerul Afacerilor Externe a anunțat vineri că, potrivit informațiilor transmise de către autoritățile spaniole, o persoană aflată pe lista cetățenilor români semnalați dispăruți a fost identificată ca fiind decedată. Numărul românilor dispăruți crește astfel la 17.

MAE, prin intermediul Consulatului României la Castellón de la Plana și al Ambasadei României la Madrid verifică informațiile cu privire la ceilalți cetățeni români semnalați ca fiind dispăruți.

Consulatul României la Castellón de la Plana rămâne pregătit să acorde asistență consulară în funcție de solicitări.

Ambasada României la Madrid și oficiul consular de la Castellón de la Plana mențin un contact permanent cu autoritățile spaniole și cu cetățenii români care au semnalat persoanele dispărute.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 „Curând începe un nou război uriaș”. Anunțul îngrijorător al comandantului român care a pătruns pe teritoriul Rusiei înaintea ucrainenilor

2 „Mergeți la pensie și nu mai încercați să păcăliți electoratul!” / O fostă consilieră devoalează jocurile lui Băsescu

3 VIDEO Hopaaa, ce avem noi aici?

4 „Multe dintre ele sunt femei de afaceri, au business-uri și funcții importante” / Prostituatele românce dintr-o mare capitală europeană, filmate de un v…

5 Ciudată poveste...