Un cunoscut regizor iranian şi soţia sa, uciși cu sălbăticie în vila familiei din apropiere de Teheran

Un cunoscut regizor iranian şi soţia sa, uciși cu sălbăticie în vila familiei din apropiere de Teheran

Unul dintre cei mai importanţi cineaşti iranieni, Dariush Mehrjui, a fost ucis cu lovituri de cuţit sâmbătă seara, împreună cu soţia sa, în locuinţa lor din apropiere de Teheran, a anunţat duminică Autoritatea judiciară iraniană, transmite AFP.

Crima s-a pertrecut în locuința familiei FOTO Shutterstock

Crima s-a pertrecut în locuința familiei FOTO Shutterstock

În vârstă de 83 de ani, Dariush Mehrjui este considerat unul dintre părinţii noului val din cinematografia iraniană după ce a semnat în 1969 filmul "Vaca", anunță Agerpres.

n cursul anchetei preliminare am constatat că Dariush Mehrjui şi soţia sa, Vahideh Mohammadifar, au fost ucişi cu multiple lovituri de cuţit", au anunţat autorităţile judiciare din provincia Alborz, din apropiere de Teheran.

Într-un interviu publicat duminică de jurnalul Etemad, soţia cineastului anunţa că au fost recent ameninţaţi de un individ şi că le-a fost spartă casa.

"Ancheta a arătat că nu a fost depusă nicio plângere privind intrarea ilegală în vila familiei Mehrjui şi furtul proprietăţii acestora", conform autorităţilor iraniene.

Succes de box-office cu filmul "Locatarii"

Din filmografia lui Dariush Mehrjui fac parte pelicule importante pentru cinematografia iraniană, aşa cum sunt "Vaca" (1969), "Domnul naiv" (1970), "Ciclul" (1977), "Locatarii" (1987), "Hamoun" (1990), "Sara" (1993), "Pari" (1995) sau "Leila" (1997).

Între 1980 şi 1985 cineastul a locuit în Franţa, unde a realizat "Călătorie în ţara lui Rimbaud". La revenirea în Iran a cunoscut succesul de box-office cu filmul "Locatarii".

În 1990 a semnat "Hamoun", o comedie neagră despre 24 de ore din viaţa unui intelectual cuprins de angoasă şi de incertitudini intelectuale. În anii '90 s-a orientat spre o serie de filme portret de femeie, printre care "Leila", o melodramă despre o femeie infertilă care îşi încurajează soţul să ia în căsătorie o a doua femeie.

Lungmetrajul iranian „Terrestrial Verses'', scris şi regizat de Ali Asgari şi Alireza Khatami, a câştigat Trofeul Anonimul 2023

Filmul prezentat în premieră mondială anul acesta la Cannes, în secţiunea oficială Un Certain Regard, prezintă povestea unor oameni obişnuiţi care navighează prin constrângerile sociale, într-o serie de clişee şi imagini pre-ilustrate.

Cele cinci lungmetraje de ficţiune care au concurat anul acesta pentru marele trofeu sunt: „Fremont" (Statele Unite ale Americii), regizat de Babak Jalali, „Stella In Love" (Franţa), de Sylvie Verheyde, „Terrestrial Verses" (Iran), de Ali Asgari şi Alireza Khatami, „Légua" (Portugalia, Franţa, Italia), de Filipa Reis şi Joao Miller Guerra, şi „The Quarrel" (India), de Sanal Kumar Sasidharana.

Selecţia în cadrul competiţiei de lungmetraje a fost realizată de Ludmila Cvikova. Cel mai bun scurtmetraj românesc a fost ales „Antrenamentul de noapte", de Bogdan Alexandru.

Filmul a primit un premiu în valoare de 1.000 de euro. Premiul pentru cel mai bun scurtmetraj străin, tot în valoare de 1.000 de euro, a revenit filmului „Amok" (Ungaria-România), de Balázs Turai.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!