Un coridor secret, de nouă metri, descoperit în Marea Piramidă din Giza
Preşedintele Consiliului Suprem al Antichităţilor din Egipt, Mostafa Waziri, a anunţat joi descoperirea unui coridor secret, lung de nouă metri, ascuns în spatele intrării principale a Marii Piramide din Giza, relatează Reuters, citată de Agerpres .
Marea Piramida din Giza. FOTO Arhivă
Anunțul a fost făcut joi de preşedintele Consiliului Suprem al Antichităţilor din Egipt, Mostafa Wazir, iar arheologii cred că acest coridor ar putea conduce la alte descoperiri.
Descoperirea a fost făcută în cadrul proiectului „Scan Pyramids" care foloseşte tehnologie modernă, inclusiv scanare 3D şi analize termice cu camere cu infraroşu, pentru a studia interiorul piramidei, ultima dintre cele Şapte Minuni ale Lumii Antice rămase în picioare.
Marea Piramidă din Giza are 146 de metri înălțime
Mostafa Waziri a declarat, referitor la coridorul neterminat, ca probabil acesta a fost construit pentru a uşura greutatea piramidei fie pe intrarea principală, fie pe o altă cameră sau spaţiu încă nedescoperit.
Marea Piramidă, cea mai mare din Giza , cu o înălţime de 146 de metri, a fost construită în jurul anului 2560 î.Hr., în timpul domniei faraonului Khufu (sau Keops).
Amitim că, în urmă cu câțiva ani un grup de arheologii aa anunțat rezolvarea unulia dintre cele mai mari mistere ale lumii şi anume cum au reuşit vechii egiptenii să transporte 170.000 de tone de roci calcaroase pentru a construi Marea Piramidă din Giza , cu 4.000 de ani în urmă.
Sursa: adevarul.ro