Un copil de 11 ani a murit după ce și-a pierdut cunoștința în avion, în timpul unui zbor spre New York
Un copil în vârstă de 11 ani aflat la bordul unui avion al companiei Turkish Airlines care zbura de la Istanbul către New York și-a pierdut cunoștința și a murit, potrivit Daily Mail Online .
Turkish Airlines. FOTO Turkish Airlines
Copilul, de naționalitate americană, călătorea cu mama sa și a devenit inconștient în timp ce avionul survola, duminică, Europa.
Piloții au contactat oficialii de la aeroportul din Budapesta - Ungaria și au cerut permisiunea de a ateriza de urgență, ceea ce s-a și întâmplat la ora 10.30, potrivit The Sun .
Deși un echipaj medical a ajuns rapid la aeronavă, copilul - preluat de o ambulanță - nu a putut fi salvat, potrivit agenției de știri MTI.
Băiatul primise ajutor și în avion
Potrivit presei locale, și echipajul de cabină acordase primul ajutor copilului, care avea un handicap. În ajutorul lui intervenise și un medic, pasager în avion.
După tragicul incident, aeronava a decolat din nou cu destinația aeroportul JFK din New York, unde a și aterizat ulterior.
Caz similar în urmă cu câteva luni
Amintim că, anul trecut, o aeronavă Turkish Airlines care zbura pe ruta Miami-Istanbul a aterizat de urgenţă pe Aeroportul „Henri Coandă” Bucureşti, întrucât un pasager avea probleme medicale. Echipajele medicale au făcut manevre de resuscitare, dar acestea nu au avut rezultat , fiind declarat decesul.
Sursa: adevarul.ro