Un consilier prezidențial ucrainean și-a prezentat scuze și a demisionat după o afirmație privind tragedia de la Dnipro

Un consilier prezidențial ucrainean și-a prezentat scuze și a demisionat după o afirmație privind tragedia de la Dnipro

Consilierul prezidenţial ucrainean Oleksii Arestovici şi-a prezentat demisia marţi în contextul unor critici aspre stârnite de afirmaţiile sale în care sugera că racheta rusească ce a provocat moartea a cel puţin 41 de civili în oraşul Dnipro a fost doborâtă de forțele armate ale țării sale, relatează Reuters, potrivit Agerpres .

Oleksii Arestovici FOTO pravda.com.ua

Oleksii Arestovici FOTO pravda.com.ua

Arestovici şi-a anunţat demisia pe Facebook, după ce şi-a prezentat scuze public şi a revenit asupra afirmaţiilor sale într-o postare pe aplicația Telegram.

Forţele Aeriene ale Ucrainei au precizat că blocul de locuințe din Dnipro a fost lovit de o rachetă rusească de tip Kh-22 pe care Kievul nu o poate doborî cu echipamentul pe care îl are în dotare.

„Prezint scuzele mele sincere victimelor şi rudelor lor, locuitorilor din Dnipro şi tuturor celor care au fost profund afectaţi de versiunea mea prematură eronată privind cauza pentru care racheta rusească a lovit o clădire rezidenţială”, a scris Oleksii Arestovici.

Bilanţul bombardamentului asupra imobilului din Dnipro a ajuns la cel puţin 41 de morţi, între care trei copii, şi 75 de răniţi, între care 14 copii, iar numărul victimelor ar putea crește pe măsura avansării operațiunii de căutare.

Ca de obicei, Kremlinul a negat responsabilitatea Rusiei în acest măcel, dând vina pe Ucraina. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a vorbit despre „o tragedie” cauzată posibil de apărarea antiaeriană a Ucrainei.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / În dosarul campaniei lui Călin Georgescu sunt suspiciuni privind finanțări de la magnatul Ioan Niculae, fost ofițer de securitate / …

2 VIDEO Ăsta este nesimțitul de la stat care are salariu 44.000 de lei pe lună, brut. Și mai are și tupeu...

3 De citit ce scrie acest site american despre alegerile anulate din România...

4 „Haosul de la Nvidia este doar începutul”

5 Rusia propune împărțirea Ucrainei cu Ungaria și Slovacia. O nouă strategie geopolitică