„Solenoid”, romanul lui Mircea Cărtărescu, tradus în limba engleză, plasat în mediul dur din capitala României la sfârșitul anilor 70 și începutul anilor 80, prezintă reflecțiile unui profesor asupra tinereții sale, a mamei sale, a slujbei sale, a visurilor sale tulburătoare și a intuiției sale copleșitoare că anomaliile vieții lui constituie un tipar impenetrabil, potrivit unei cronici realizată de scriitorul și criticul literar Dustin Illingworth, în New York Times .

Romanul „Solenoid” de Mircea Cărtărescu a fost lansat în 2015 Foto: AFP

„Naratorul se încurcă cu talismane din trecut – o cutie Tic-Tac cu dinții săi de lapte, fotografii albite, împletiturile pe care mama lui le-a făcut să le poarte în copilărie – în timp ce contemplă solenoizii pe care îi descoperă în oraș. (Un solenoid este un fel de electromagnet.) Fiecare dintre bobinele masive, subterane, oferă un punct de plecare de la realitate. Magnetul de sub propria casă a naratorului îi permite să plutească în patul său în timp ce doarme, de exemplu; altul îi permite să locuiască în existența insondabilă a unui acarian îngropat sub pielea unui bibliotecar. Oscilând între banalitate și teroare metafizică, edificiul sumbru, înfundat, al Bucureștiului din epoca comunistă tremură de posibilitate. Această împletire a realismului, halucinațiilor, mitului și visului creează plăcerile distinctive și provocările nestăpânite ale ficțiunilor baroce ale lui Cărtărescu”, scrie Illingworth.

Criticul literar afirmă de asemenea că atunci când l-a citit nu și-a dat seama din „tonul autorului (...) că am intrat în zona imaginației sau a fanteziei”.

„Există sentimentul că s-ar putea întâmpla orice”, subliniază Illingworth.

„Solenoid” este un clasic instant al horror-ului literar corporal. Este divin, minunat de grosolan”, continuă acesta.

Criticul literar menționează că a fost impresionat de începutul romanului „care evidențiază odiosul în mijlocul mondenului”: „Am păduchi, din nou. Nu mă mai surprinde, nu mă dezgustă. Doar mâncărime. Găsesc niște lendini în mod constant, le scot în baie când îmi pieptăn părul: ouă mici de fildeș, care sclipesc întunecat pe porțelanul din jurul robinetului”, citează Illingworth.

El menționează că dincolo de aceasta, există și „pasaje luxos detaliate despre larvele umanoide, tratate parazitologice” și că „lumea lui Cărtărescu este plină de fluide private, pe care nu se satură să le descrie cu cele mai groase și mai umede adjective posibile: „amniotic”, „cerebrospinal”, „ectoplasmic”,„gelatinos” și așa mai departe”.

„„Solenoid”, de asemenea, este un roman făcut din alte romane, o bucată de hiperliteratură împrumutată cu meticulozitate. Ambiguitatea cosmică a lui Kleist, teroarea birocratică a lui Kafka, descântecele lui García Márquez și labirinturile lui Bruno Schulz sunt toate recognoscibile în anecdotele, visele și jurnalele lui Cartarescu. (...) Deși naratorul însuși critică în mare măsură literatura — (...)în acest fel, el joacă atât criticul, cât și apologetul pe tot parcursul, o dialectică delicioasă a cărei sinteză finală, răpitoare, există în lucrarea „Solenoid” în sine”, mai arată criticul literar.

„Fericire în „Solenoid”? Ei bine, de un fel. În cele din urmă, iluzia eliberării, făurită în remarcabilul aliaj dintre literatură și viață, poate fi la fel de eliberatoare ca și lucrul real: „Am simțit atât de des – în acele momente pe care nu credeam că voi experimenta – că am scăpat în cele din urmă, că am zburat prin toate dimensiunile într-o evadare neașteptată de sine”, conchide acesta.

Romanul „Solenoid” a fost lansat în 2015 și de atunci a fost tradus pentru publicul din mai multe ţări precum Spania, Suedia şi Germania.

„Cred foarte tare în „Solenoid“, este romanul meu „de bravură“, în care am spus tot ce-am avut de spus după o viaţă de om. Cartea are un potenţial nu doar de roman „de autor“, ce speră la un succes de stimă, ca alte cărţi ale mele, ci un mare potenţial de pătrundere reală pe piaţa internaţională, potenţial încă nerealizat deplin, dar care se va împlini. E o carte a condiţiei umane, un roman total, o carte cum nu prea se mai scriu azi. Şi aici nu vorbesc de valoarea ei, ci de tipul de carte pe care-l reprezintă. Cred că oricine mai citeşte literatură îi poate înţelege sensul şi mesajul. Nu cred că o carte românească a fost receptată mai bine în lume decât a fost „Solenoid“ în aceşti doi ani”, afirma Mircea Cărtărescu , într-un interviu pentru „Adevărul“, publicat pe 31 decembrie 2019.