Un ciclon periculos lovește din nou România. În ce zone se anunță furtuni violente și ploi torențiale
Vreme caldă anunță meteorologii în continuare, însă furtunile violente lovesc România. Un nou ciclon ajunge în țara noastră aducând fenomene meteo extreme, mai ales la sfârșitul săptămânii, când instabilitatea atmosferică va fi accentuată.
Furtuni puternice în următoarele zile FOTO Shutterstock
”Vorbim de instabilitatea atmosferică atât în această după amiază cât și în următoarele trei zile. La momentul acesta nu avem un mesaj de atenționare meteorologică general, dar este foarte probabil ca în această după amiază, dar și în următoarele, să emitem alerte meteo de scurtă durată pentru că vom avea episoade cu averse torențiale, cu descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și probabil chiar și căderi de grindină. În partea de sud-est a teritoriului, fenomene de instabilitate atmosferică foarte probabil să apară duminică, atunci când ne așteptăm la o oarecare schimbare în aspectul vremii la nivel general", a explicat meteorologul Alina Șerban la Antena3 .
Posibil căderi de grindină
Joi, 8 iunie, conform Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), cerul va avea înnorări temporar accentuate în Banat, Crișana, Maramureș și Transilvania, precum și în zonele montane aferente, unde local vor fi perioade cu averse și descărcări electrice, iar izolat vor fi cantități de apă de peste 15-20 l/mp și posibil căderi de grindină. În restul teritoriului, cerul va fi variabil spre mai mult senin și ploi slabe se pot semnala doar cu totul izolat în vestul și nordul Olteniei și al Moldovei. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în timpul zilei în regiunile extracarpatice, dar de scurtă durată și asociate ploilor.
"Valorile termice se vor situa în general în jurul mediilor climatologice, astfel maximele se vor încadra între 21 și 29 grade Celsius, iar cele minime se vor situa între 7 și 18 grade Celsius. Pe alocuri, dimineața și noaptea, vor fi condiții de ceață", precizează ANM.
În București, vremea va fi frumoasă, cu cerul variabil spre mai mult senin. Temperatura maximă va fi cuprinsă între 27 și 29 grade Celsius, iar cea minimă va fi de 15 grade Celsius.
Vreme răcoroasă în regiunile vestice și nord-vestice
Vineri,9 iunie, în Banat, Crișana, Maramureș și Transilvania, precum și în zonele montane și submontane, vremea va fi în general instabilă, cu perioade în care se vor semnala înnorări temporar accentuate, averse, însoțite de descărcări electrice; pe alocuri se vor înregistra cantități de apă mai însemnate și vor fi condiții de grindină. În restul țării, vremea va fi predominant frumoasă, cu cer variabil, iar ploi izolate vor fi în cursul serii și al nopții cu precădere în Oltenia. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări de scurtă durată asociate ploilor. Temperaturile maxime vor caracteriza o vreme răcoroasă în regiunile vestice și nord-vestice și se vor situa în jurul normelor perioadei în celelalte zone, astfel că la nivelul întregii țări se vor încadra între 21 și 30 grade Celsius. Conform ANM, minimele termice vor fi cuprinse între 8 și 10 grade Celsius în depresiunile intramontane și 19 grade Celsius pe litoral. Dimineața și noaptea, cu totul izolat vor fi condiții de ceață.
În Capitală, cerul va fi mai mult senin ziua și cu înnorări trecătoare în cursul nopții. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 29 grade Celsius, iar cea minimă se va încadra între 14 și 16 grade Celsius.
Sursa: adevarul.ro