Un cetățean german a decedat după ce a căzut de la etajul 15 al hotelului Intercontinental

Un cetățean german a decedat după ce a căzut de la etajul 15 al hotelului Intercontinental

Un cetățean german în vârstă de 46 de ani a decedat, luni, după ce a căzut de la etajul 15 al hotelului Intercontinental. El urmează să fie dus la Institutul Național de Medicină Legală "Mina Minovici" pentru autopsie, iar cazul a fost preluat de Serviciul Omoruri — Morți Suspecte, a declarat pentru AGERPRES purtătorul de cuvânt al Poliției Capitalei, Bogdan Ghebaur.

Potrivit sursei citate, cetățeanul german era cazat la hotel, singur în cameră, de pe data de 28 noiembrie, iar camera de hotel în care stătea a fost găsită încuiată pe interior după producerea incidentului.

De asemenea, urmează să fie informată Ambasada Germaniei despre acest caz, au mai spus oficiali din Poliția Capitalei.

Reprezentantul ISU București-Ilfov, Adrian Marin, a declarat pentru AGERPRES că instituția pe care o reprezintă a fost sesizată la ora 11,16 referitor la o "persoană căzută" de pe Hotelul Intercontinental. El a adăugat că medicii de pe ambulanța SMURD ajunsă la fața locului nu au mai avut ce să facă decât să declare decesul. AGERPRES 


populare
astăzi

1 Asta, pe care a făcut-o celebră canapeaua lui Căcărău, a ajuns să câștige 10.000 de euro pe lună din sinecuri la statul român

2 ALERTĂ Institutul Robert Lansing: Rețeaua Georgescu. Serviciile secrete militare ruse, în spatele tentativei de lovitură de stat din România

3 Potra nu vorbea în van când cerea „armatei” sale să iasă din casă! Tocmai au fost devoalate câteva sute de nume

4 Oana Zăvoranu o atacă la „supt” pe Dana Budeanu / Disputa politică s-a mutat în budoar?

5 Ponta, tot la „brațeta” lui Ghiță ai rămas? Câți „arginți” l-o fi costat poza asta?