„Un cetățean din 10 din zona Torino este român, 23% dintre companiile străine sunt românești”

„Un cetățean din 10 din zona Torino este român, 23% dintre companiile străine sunt românești”

„Peste o zecime dintre rezidenții români din oraşul şi din provincia Torino desfășoară activități independente. Din cele aproximativ 31.000 de companii străine prezente, 23% sunt deținute de români, iar în ultimul an două mari entități antreprenoriale românești au ales Torino pentru noi investiții”, transmite ANSA, citată de Rador.

Ioana Gheorghiaş, consulul general al României la Torino, a prezentat aceste date comisiei speciale municipale de combatere a intoleranței și rasismului.

„Un cetățean din 10 din zona Torino este român”, explică consulul, amintind că „la 1 ianuarie 2022 erau înregistrați 88.068 cetățeni români, adică 42,2% din străinii aflaţi la Torino și în provincia Torino, din care 44.383 locuiau în capitală. Există multe asociații care au aderat de câțiva ani la Federația Asociațiilor Române și Moldovenești din Piemont. În plus, la nivel universitar, Universitatea din Torino este una dintre universitățile italiene cu cei mai mulţi studenți romani, o mie la UniTo și tot atâţia la Politehnică.

Comunitatea noastră este o comunitate matură care acum este foarte bine integrată în contextul torinez”. Pe de altă parte, participarea scăzută la a romanilor la viața publică reprezintă un element critic.

Printre cauze, explică consulul, se numără şi „înscrierea pe listele adăugate, care nu poate fi făcută în timp ce se merge la registratură pentru alte acte. Comunitatea noastră este foarte harnică, e greu de crezut că unul dintre compatrioţii mei şi-ar lua o zi liberă absentând de la muncă pentru a merge să se înscrie pe liste. Poate dacă ar fi facilitat acest proces, ar creşte şi participarea electorală”, a conchis consulul general al României la Torino.

Sursa: ANSA / Rador/ Traducerea Cătălina Păunel


Citește și:

populare
astăzi

1 Pe asta ați citit-o?

2 Putin: „NATO a decis să intre în război cu Rusia” / Textul integral al declarației președintelui rus. Este România amenințată?

3 De citit...

4 VIDEO Pe cerul Spaniei, chiar înainte de inundațiile devastatoare

5 S-a deschis Cutia Pandorei? / Rusia amenință cu arme pe care nu le-a folosit încă dacă Ucraina o atacă cu ATACMS