Un cercetător român, premiat în SUA pentru studiile în domeniul biologiei celulare a creierului uman
Sergiu Paşca, profesor asistent de psihiatrie şi ştiinţe comportamentale la Universitatea Stanford din Statele Unite, a primit distincţia ''Early Career Life Scientist Award'' din partea Forumului internaţional pentru biologia celulară (ASCB).
Premiul este acordat ''cercetătorilor remarcabili care au derulat în mod independent activităţi de investigare timp de cel puţin şapte ani'', se arată pe site-ul ASCB.
Paşca a absolvit Medicina în România şi a conceput ''o puternică tehnologie'' pentru obţinerea in vitro a ţesutului cerebral uman 3D auto-organizat pornind de la celule stem pluripotente. Aceste culturi sunt cunoscute şi sub denumirea de sferoide neuronale sau organoide specifice regiunii cerebrale, iar laboratorul lui Paşca a demonstrat în ultimii ani cum poate fi ghidată in vitro specificitatea structurilor 3D similare ţesuturilor şi modul în care poate fi utilizată această platformă pentru descifrarea biologiei celulare a creierului uman'', menţionează sursa citată.
Paşca a demonstrat ''în premieră că organoidele pot fi asamblate pentru a forma asembloide cerebrale şi pentru a permite migrarea celulelor sau conexiunile la distanţă şi generarea de circuite neuronale'', potrivit ASCB.
Forumul internaţional precizează că laboratorul dezvoltat de cercetătorul român a reuşit menţinerea pentru cea mai lungă perioadă de timp înregistrată până în prezent a unor astfel de culturi, chiar până la câteva sute de zile.
''Culturile cerebrale 3D pot fi utilizate nu doar pentru studiul creierului uman normal, ci şi pentru realizarea unor modele ale creierelor bolnave'', spre exemplu al persoanelor cu autism. ''În cadrul unui studiu efectuat pe o formă monogenică de autism, laboratorul său a descoperit anomalii în migrarea celulelor celulelor GABA şi a identificat modalităţi de restabilire a comportamentului celular normal'', subliniază ASCB.
Alături de echipa sa, omul de ştiinţă român cultivă în prezent asembloide de creier anterior din celule stem prelevate de la pacienţi diagnosticaţi cu diverse forme de afecţiuni neuropsihiatrice, inclusiv epilepsie, autism şi schizofrenie.
Paşca a declarat că această platformă 3D personalizată de ţesuturi cerebrale are potenţialul de a aduce biologia moleculară mai aproape de psihiatrie şi deţine totodată un imens potenţial de a oferi noi informaţii deosebit de importante pentru diagnosticarea şi tratamentul afecţiunilor neuropsihiatrice.
Sergiu Paşca va prezenta cele mai recente concluzii în urma studiilor efectuate în cadrul unei conferinţe organizată la 10 decembrie la San Diego de ASCB şi Organizaţia europeană pentru biologie moleculară (EMBO).AGERPRES