Un caz clasic de corupție din provincie/De ce au fost reținuți procurorul Sorin Lia și un fost șef de Poliție Rutieră

Un caz clasic de corupție din provincie/De ce au fost reținuți procurorul Sorin Lia și un fost șef de Poliție Rutieră

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, prin purtătorul de cuvânt, transmite oficial că fostul șeful al Parchetului de pe lângă Judecătoria Corabia, Sorin Lia, a fost reținut pentru 24 de ore.

De asemenea, au mai fost reținuți Sorin Bulintis, fostul șef de la Poliția Rutieră Corabia și un om de afaceri. Aceștia sunt cercetați într-un dosar al Parchetuluiui de pe lângă Curtea de Apel Craiova pentru mai multe infracțiuni, unele fiind asimilate faptelor de corupție, potrivit surselor citate.

Comunicat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova

Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova anume desemnat să efectueze urmărirea penală faţă de magistraţi a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi măsura reţinerii pentru 24 ore faţă de următorii inculpaţi:

  1. L.S.M., procuror în cadrul unei unităţi de parchet de pe lângă judecătorie, pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni:
  • abuz în serviciu şi favorizarea făptuitorului, raportat la instrumentarea unor dosare penale, în scopul exonerării de la răspundere penală a reprezentanţilor unei societăţi comerciale;
  • – favorizarea făptuitorului în formă continuată, raportat la modul de instrumentare şi soluţionare a unei cauze penale şi la modalitatea de gestionare a informaţiilor clasificate înaintate la parchet în luna decembrie 2022, în scopul protejării activităţii de comerţ ilicite desfăşurate de un lucrător de poliţie;
  • folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii raportat la faptul că, în perioada 17 – 26 februarie 2022, a comunicat către persoane neautorizate, prin intermediul unui lucrător de poliţie, informaţii nedestinate publicităţii din mai multe dosare, aflate în lucru în anchetă proprie/în supravegherea urmăririi penale;
  • folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii raportat la faptul că, în perioada 21.12.2022 – 17.01.2023, a comunicat către persoane neautorizate (lucrător de poliţie) date şi informaţii cu caracter secret de serviciu;
  • – abuz în serviciu raportat la faptul că, în luna noiembrie 2016, în calitate de procuror coordonator, a intervenit la un procuror stagiar pentru ca acesta din urmă să pronunţe o anumită soluţie, favorabilă unui inculpat dintr-un dosarul penal, în care exercita supravegherea urmăririi penale;
  • – abuz în serviciu, fals intelectual şi uz de fals – raportat la faptul că, în perioada 19 – 20.12.2021, s-a folosit de funcţia de conducere, emiţând retroactiv, pe numele său, un ordin de deplasare nereal, datat 17.12.2021, prin care a atestat faptul că, în data de 19.12.2021, a circulat pe drumurile publice în interes de serviciu, pentru a nu fi sancţionat contravenţional pentru încălcarea

2. regimului legal de viteză, ordin pe care l-a folosit în faţa organelor de poliţie din cadrul unui serviciu rutier;

abuz în serviciu, – raportat la faptul că, în data de 27.10.2021, a intervenit la conducerea unui inspectorat judeţean de poliţie, pentru ca prietenul său (lucrător de poliţie) să fie mutat la o altă structură de poliţie.

-B.N.S, lucrător de poliţie, pentru săvârşirea a două infracţiuni de instigare (directă) la

abuz în serviciu şi a unei infracţiuni de efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale;

-T.A., administratorul unei societăţi comerciale, pentru săvârşirea infracţiunilor de instigare la sustragerea sau distrugerea de probe ori de înscrisuri, instigare (indirectă) la abuz în serviciu, instigare (indirectă) la favorizarea făptuitorului, instigare (directă) la uzurparea funcţiei în formă continuată, instigare (directă) la abuz în serviciu şi instigare (directă) la uzurparea funcţiei;

-R.C. pentru săvârşirea infracţiunilor de instigare la sustragerea sau distrugerea de probe

ori de înscrisuri, instigare (indirectă) la abuz în serviciu şi instigare (indirectă) la favorizarea făptuitorului.

Precizăm că, în cadrul aceluiaşi dosar penal, s-a mai pus în mişcare acţiunea penală şi faţă de alte patru persoane:

I. I.A.D., lucrător de poliţie, pentru săvârşirea infracţiunilor de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, uzurparea funcţiei, abuz în servici şi fals intelectual;

II. C.C.A., lucrător de poliţie, pentru săvârşirea infracţiunii de uzurparea funcţiei, în formă continuată;

III. B.G. pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la sustragerea sau distrugerea de probe ori de înscrisuri şi mărturie mincinoasă;

IV. S.V. pentru săvârşirea infracţiunii de sustragerea sau distrugerea de probe ori de înscrisuri.

Precizăm că măsura reținerii procurorului a fost avizată de către Secția de procurori a Consiliului Superior al Magistraturii.

Pe parcursul cerectărilor s-a beneficiat de sprijinul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Judeţean Anticorupție Dolj, I.G.P.R. – S.R.P.T. Craiova, D.O.S. Bucureşti, B.O.S. Craiova, D.G.P.I., S.J.P.I. Dolj şi U.T.A.I. Craiova.

Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici un fel, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”