Un BOU, îndemn către ELEVE: „Pieptul în față, dosul în spate și să leșine băieții”. Obsedatul nu e Rus, e Șalaru, secretar de stat la Educație!

Un BOU, îndemn către ELEVE: „Pieptul în față, dosul în spate și să leșine băieții”. Obsedatul nu e Rus, e Șalaru, secretar de stat la Educație!

 Declarații halucinante, ieri, la Deva, făcute de secretarul de stat în Ministerul Educației, Vasile Şalaru (ALDE). Acesta a susținut că dorește să introducă în școli cursuri în care fetele să învețe să „meargă frumos”, „să știe să fie gazde bune” și „să învețe cum se servește ceaiul”. La sfârșitul conferinței de presă, oficialul a declarat că elevele ar trebui să se ghideze după următorul enunț: „Pieptul în față, dosul în spate și să leșine băieții”.

„Aceste ore de consiliere vizează < poate o să râdeți, poate nu > o integrare mai ușoară în societate, prin atitudine, prin ținută. Elevii noștri nu știu să calce pe stradă. Eu aș vrea să văd o elevă de clasa a XI-a sau a XII-a mergând frumos pe tocuri, dansând vals sau tango, știind să fie o gazdă bună, și cred că este o latură a învățământului românesc, care a fost total neglijată, și care ar putea aduce aminte, sper să nu zâmbiți, de trecuta educație de pension”, a declarat secretarul de stat în Ministerul Educației, Vasile Şalaru. Întrebat fiind dacă nu ar fi mult mai util pentru elevi să învețe educație rutieră sau cursuri de prim-ajutor, răspunsul secretarului de stat în Ministerul Educației a fost: „Nimeni nu spune că aceste lucruri să nu se facă. La dirigenție, ele erau obligatorii. Se făceau și acestea. Eu am spus că pe lângă astea să se facă și altceva”.

„Sfaturi” pentru eleve

La sfârșitul conferinței de presă, ministrul secretar de stat a mai adăugat că fetele ar trebui să se ghideze după următorul enunț: „Pieptul în față, dosul în spate și să leșine băieții”. „Îmi cer scuze dacă nu m-am făcut înțeles, dar cred că un băiat, când are de braț o fată, nu cred că îl interesează dacă fata știe educație rutieră, ci dacă știe să meargă frumos, ca o doamnă. Într-un cuvânt, pieptul în față, dosul în spate și să leșine băieții!”, a spus secretarul de stat în Ministerul Educației, Vasile Şalaru.

SURSA  GlasulHunedoarei

UPDATE/Mai multe organizatii de studenti si elevi cer Guvernului sa il demita pe secretarul de stat pentru invatamantul preuniversitar, Vasile Salaru, "in urma declaratiilor total inadecvate pentru pozitia pe care o ocupa".

Alianta Nationala a Organizatiilor Studentesti din Romania, Consiliul National al Elevilor, Consiliul Tineretului din Romania, Uniunea Liceenilor Maghiari din Romania si Asociatia Elevilor din Constanta solicita demiterea oficialului, cu atat mai mult cu cat declaratiile sale vin in contextul in care Institutul de Stiinte ale Educatiei si Ministerul Educatiei discuta zilele acestea exact despre modificarea curriculumului scolar de gimnaziu si liceu.

"Vasile Salaru, unul dintre principalii factori de decizie in ceea ce priveste invatamantul preuniversitar din Romania, a afirmat marti, 20 octombrie 2015, ca una dintre prioritatile pe care invatamantul preuniversitar ar trebui sa le aiba in vedere este sa invete elevele cum 'sa mearga frumos', 'sa fie gazde bune' si 'cum se serveste ceaiul'. Mai mult decat atat, acesta a declarat ca elevele din Romania ar trebui sa se ghideze dupa dictonul 'Pieptul in fata, dosul in spate si sa lesine baietii'", amintesc tinerii.

Elevii si studentii considera aceste afirmatii "sexiste ca fiind o dovada incontestabila a unei mentalitati apartinand unor vremuri ale intolerantei de mult apuse, ce promoveaza stereotipuri total nepotrivite pentru un sistem educational modern, care trebuie sa aiba la baza egalitatea de gen si nediscriminarea. Mai mult, ne manifestam ingrijorarea asupra faptului ca o persoana care nu respecta principiile pe care se bazeaza Legea Educatiei Nationale (cum ar fi principiul echitatii sau principiul egalitatii de sanse) si care nu cunoaste problemele reale ale sistemului de invatamant preuniversitar si nevoile reale ale elevilor in raport cu programele si curriculumul scolar, ocupa totusi o functie decisiva pentru invatamantul romanesc".

"In acest sens, solicitam Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii sa se autosesizeze in situatia de fata si sa sanctioneze aspru manifestarile reprezentantului ministerului educatiei", se arata in comunicatul remis de studenti si elevi.

"Reprezentantii elevilor, ai studentilor si ai tinerilor romani solicita Guvernului Romaniei eliberarea urgenta din functia de Secretar de Stat a domnului Vasile Salaru, avand in vedere faptul ca politicile educationale aplicate si dezvoltate de Ministerul Educatiei si Cercetarii Stiintifice trebuie sa fie moderne, bazate pe echitate, egalitate de sanse si nediscriminare, iar acesta nu dovedeste ca si-a insusit aceste principii in activitatea sa", continua tinerii.

Vlad D. Chereches, presedintele Aliantei Nationale a Organizatiilor Studentesti din Romania (ANOSR), sustine ca "asemenea comportamente nu trebuie tolerate sub nicio forma in sistemul educational romanesc. Ce pretentii sa mai avem de la elevi, studenti sau cadre didactice cand tocmai conducatorii ministerului educatiei promoveaza astfel de atitudini? In Romania Uniunii Europene, in anul 2015, nu mai e cazul sa tratam femeia ca pe un obiect ce trebuie sa aiba anumite caracteristici si sa raspunda unor anumite standarde ale barbatului. Am iesit din Evul Mediu de cateva sute de ani... E cazul sa eliminam total din sistemul educational toate prejudecatile, preconceptiile si stereotipurile sexiste si sa promovam egalitatea de gen, echitatea si toleranta. Personaje ca Vasile Salaru trebuie sa dispara urgent din sistemul de invatamant romanesc!".

Horia Onita, presedintele Consiliului National al Elevilor, critica si el declaratiile secretarului de stat si afirma ca "este intolerabil ca in Romania secolului XXI inca sa ne lovim de preconceptii, de sexism, de viziunea potrivit careia competentele necesare unei persoane de sex feminin dezvoltate in invatamant sunt inferioare celor necesare unei persoane de sex masculin".

Acesta a precizat ca "nu este pentru prima oara cand domnul Salaru a atacat egalitatea in drepturi, sugerand, in cadrul altor discutii cu elevii, ca rolul unui barbat este sa aduca bani in familie, timp in care femeia trebuie sa se pregateasca pentru treburile casnice. Aceste mentalitati nu trebuie acceptate ca factor decizional in sistemul de invatamant romanesc".



populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”