Un bombardier Suhoi SU-24M s-a prăbușit în Extremul Orient rus, al cincilea de la începutul lunii iunie

Un bombardier Suhoi SU-24M s-a prăbușit în Extremul Orient rus, al cincilea de la începutul lunii iunie

Doi piloți ruși și-au pierdut viața luni după ce avionul lor, un bombardier Suhoi SU-24M, s-a prăbușit în timpul unui zbor de antrenament în regiunea Habarovsk din Extremul Orient rus, a anunțat Ministerul rus al Apărării. Avionul s-a prăbușit la decolare, în zona aerodromului Hurba, fără a provoca victime la sol, a precizat ministerul într-un comunicat preluat de agențiile de presă ruse.

Potrivit agenției TASS, a fost deschisă o anchetă pentru a fi stabilite cauzele accidentului. Până la finalizarea anchetei, toate zborurile aparatelor Suhoi au fost suspendate.

Accidentul de luni este al cincilea, de la începutul lunii iunie, în care este implicat un avion militar rus, o situație ce pune în cauză fiabilitatea aparatelor aflate în serviciul armatei ruse.

Precedentul accident implicând un SU-24 a avut loc în februarie, când un aparat de acest tip s-a prăbușit la periferia Volgogradului (sud-vest), ambii piloți pierzându-și viața. AGERPRES


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

3 Simple zvonuri?

4 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

5 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!