Un bărbat paralizat a reușit să controleze prin intermediul gândurilor asistentul virtual Alexa. „Îmi redă independenţa pe care am pierdut-o"

Un bărbat paralizat a reușit să controleze prin intermediul gândurilor asistentul virtual Alexa. „Îmi redă independenţa pe care am pierdut-o"

Un bărbat de 64 de ani care suferă de scleroză laterală amiotrofică, o boală neurodegenerativă, a reuşit doar prin intermediul gândurilor, datorită unui implant cerebral, să utilizeze sistemul Alexa, asistentul virtual creat de Amazon.

Mark a reușit să controleze cu ajutorul gândurilor asistentul virtual Alexa FOTO: Captură video

Mark a reușit să controleze cu ajutorul gândurilor asistentul virtual Alexa FOTO: Captură video

Mark, un bărbat în vârstă de 64 de ani cu scleroză laterală amiotrofică și-a folosit cu succes gândurile pentru a-și controla casa inteligentă prin intermediul funcției ”Alexa” pe tableta sa.

Această capacitate îi permite lui Mark să utilizeze asistentul virtual pentru a selecta funcții, cum ar fi aprinderea și stingerea luminilor, efectuarea de apeluri video, redarea de muzică și spectacole, controlul dispozitivelor inteligente de acasă, citirea cărților pe Kindle sau achiziționarea de articole pe Amazon.

"Să fiu în măsură să stăpânesc aspecte importante din mediul în care mă aflu şi să controlez accesul la divertisment sunt acţiuni care îmi redau independenţa pe care am pierdut-o", a declarat Mark, care nu dezvăluie numele său de familie, conform Agerpres.

Pacientul s-a declarat încântat de "integrarea tehnologiei inteligente cu BCI-ul său", care reprezintă o interfaţă creier-computer, un dispozitiv ce asigură comunicarea între creierul uman şi diverse aparate.

"Fără să îşi utilizeze nici mâinile, nici vocea", au insistat reprezentanţii companiei Synchron.

Tom Oxley, patronul şi fondatorul Synchron, consideră că sistemul BCI formează "o pasarelă între neurotehnologie şi tehnologia pentru publicul larg, oferindu-le persoanelor paralizate posibilitatea de a-şi recăpăta controlul asupra mediului în care se află".

Implanturile neuronale, o speranță pentru cei care nu se mai pot mișca

Aparatul este implantat într-un vas de sânge aflat la suprafaţa cortexului motor, fiind introdus în corpul uman prin vena jugulară în cadrul unei operaţii endovasculare minim invazive, au explicat reprezentanţii companiei Synchron.

Domeniul implanturilor cerebra le se află în plin avânt. Companiile din acest sector lucrează în această perioadă în special pentru a le permite pacienţilor paralizaţi să controleze computerele prin intermediul gândurilor, redându-le astfel, de exemplu, capacitatea de a scrie.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”