Un bărbat care vindea căței prea mici s-a ales cu dosar penal pentru cruzime asupra animalelor
Polițiștii ieșeni au făcut mai multe controale în piețele din oraș, iar în zona Dacia au descoperit un bărbat care vindea pui de cățel care erau mult prea mici pentru a fi despărțiți de mama lor.
Câine la padoc FOTO Andrei Luca
Dosar penal neobișnuit întocmit de către polițiștii ieșeni unui vasluian care vindea căței în piața Dacia, din municipiul Iași. Acesta nu avea voie să comercializeze animalele pentru că puii aveau doar șapte săptămâni, iar legea interzice vânzarea puilor care nu au împlinit vârsta de opt săptămâni.
„La data de 18 septembrie, în jurul orei 19.00, în cadrul unei acţiuni derulate în piaţa agroalimentară Dacia, din municipiul Iaşi, a fost depistat un bărbat, din judeţul Vaslui, în timp ce comercializa patru exemplare de tineret canin, cu vârsta de şapte săptămâni. Având în vedere că despărţirea puilor de mamă până la vârsta de minimum opt săptămâni de viaţă reprezintă un act de cruzime faţă de animale, iar această faptă reprezintă infracţiune, în cauză a fost întocmit un dosar penal, conform art. 25, alin. 1, lit. b, din Legea nr. 205/2004, privind protecţia animalelor, iar cercetările continuă”, au precizat reprezentanţii Poliţiei Iaşi.
În aceeaşi zi, poliţiştii și reprezentanții Direcției Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (D.S.V.S.A) au organizat o acţiune de control în pieţele din oraş, pentru verificarea modului de respectare a prevederilor legale în materie de protecție a animalelor.
„Acţiunile au fost derulate în perioada 16 - 18 septembrie, pentru creşterea siguranţei cetăţenilor în spaţiile publice şi reducerea riscurilor producerii unor evenimente negative în care sunt implicate animale, atât prin desfăşurarea de activităţi preventive, cât şi prin aplicarea cu fermitate a prevederilor legale din acest domeniu, atunci când se constată abateri de la normele legale incidente”, au mai transmis reprezentanții Poliției Iași.
Comerțul cu animale de casă reprezintă o sursă de venit importantă pentru multe familii din România, puii de căței fiind vânduți cu prețuri începând de la 200 de euro și care ajung la aproape 800-1.000 de euro, în funcție de rasă.
Colegiul Medicilor Veterinari estimează că în România o familie din patru este posesoarea unui animal de companie cumpărat legal sau ilegal.
Sursa: adevarul.ro