Un bărbat a fost înjunghiat într-un tren la Londra de un atacator care ar fi strigat lozinci anti-islamice

Un bărbat a fost înjunghiat într-un tren la Londra de un atacator care ar fi strigat lozinci anti-islamice

Un bărbat a fost grav rănit luni într-un tren la Londra după ce, conform martorilor, a fost înjunghiat cu un cuțit de un individ care striga lozinci ostile musulmanilor, transmite AFP.

Potrivit poliției locale, agresorul în vârstă de 38 de ani a fost arestat, iar victima sa, în vârstă de circa 40 de ani, a fost transportată la spital, însă în pofida rănilor grave viața nu îi este pusă în pericol. Atacul a avut loc într-un tren care se afla în gara Forest Hill, în sudul Londrei.

Un martor a declarat agenției Press Association că a văzut un bărbat care avea asupra sa un obiect 'care semăna cu un cuțit', în timp ce un alt martor susține că atacatorul se îndrepta spre el strigând : 'Moarte musulmanilor' și 'Întoarceți-vă în Siria'.

Poliția a anunțat că face cercetări și a refuzat deocamdată să confirme aceste relatări ale martorilor.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

2 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 Fiica legionarului Alexandru Arnăutu, condamnată în lotul Le Pen