Un avion F-16 irakian s-a prăbușit în Arizona
Un avion irakian de luptă de tip F-16 în antrenament la o bază militară americană s-a prăbușit miercuri seară în Arizona, în sud-vestul Statelor Unite, au informat oficiali din ministerele apărării de la Washington și Bagdad, scrie AFP. Accidentul a avut loc "în timpul unei misiuni de antrenament la o bază americană din Arizona", potrivit unui comunicat al Ministerului irakian al Apărării.
Un responsabil din cadrul Pentagonului a precizat că incidentul s-a produs "în timpul unei manevre de aprovizionare în zbor".
Soarta pilotului rămâne necunoscută, conform surselor amintite.
Avionul s-a prăbușit la 13 kilometri nord de Douglas, oraș din Arizona situat în apropiere de granița cu Mexicul, joi, în jurul orei 03.00 GMT (miercuri seară în Arizona).
Aparatul s-a izbit de sol lângă o conductă de gaze, fără să o lovească, a anunțat jurnalul Arizona Republic. Accidentul a dat naștere unui puternic incendiu de vegetație.
Baza militară Davis-Monthan a scris despre prăbușirea pe contul său de Twitter, precizând că impactul s-a produs în apropiere de aeroportul din Douglas, la circa 160 de kilometri de bază.
Irakul a cumpărat 36 de aparate F-16 din Statele Unite, însă niciun avion nu a fost livrat până în prezent.
Potrivit unui oficial al Pentagonului, din cele 36 de aparate cumpărate, cinci au ieșit de pe linia de asamblare, iar două urmau să fie livrate în această vară, printre care și cel prăbușit în Arizona.
În repetate rânduri, Bagdadul s-a plâns că nu primește avioanele suficient de repede, dar securitatea precară din Irak după invazia unor vaste regiuni de către gruparea Statul Islamic a întârziat livrările.
Avioanele F-16 ar reprezenta un progres în dotarea aviației militare irakiene care, pentru moment, dispune de aparate cu elice de tip Cessna Caravan și vechi avioane rusești Su-25 pentru atacurile la sol.
Avioanele multirol F-16 trebuie să permită, de asemenea, ameliorarea apărării antiaeriene a Irakului. AGERPRES