Un avion de pasageri al US Airways şi un avion fără pilot au evitat la limită o coliziune în Florida

Un avion de pasageri al US Airways şi un avion fără pilot au evitat la limită o coliziune în Florida

O coliziune între un avion de linie aparţinând companiei US Airways şi un avion fără pilot a fost evitată la limită în martie, în sud-estul Statelor Unite, a anunţat vineri Agenţia Federală a Aviaţiei (FAA), citată de AFP.

Un avion de pasageri al US Airways şi un avion fără pilot au evitat la limită o coliziune în Florida (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Pe 22 martie, un avion al companiei US Airways a trecut calea unui avion fără pilot, la o altitudine de aproximativ 700 de metri, în apropiere de Aeroportul Tallahassee, în statul american Floride, a precizat FAA într-un comunicat.

"Pilotul a declarat că (avionul fără pilot) era atât de aproape, încât era convins că acesta va intra în coliziune cu avionul de pasageri", a explicat Jim Williams, unul dintre oficialii FAA.

FAA de deschis o anchetă în acest caz, însă avionul fără pilot nu a putut fi identificat, potrivit comunicatului.

"Conform legii, posesorii aparatelor de zbor particulare trebuie să informeze autorităţile aeroportuare dacă zboră în perimetrul de 5 mile (aproximativ 5 kilometri) în jurul aeroportului", menţionează FAA.

De asemenea, contrar altor ţări, Statele Unite interzic utilizarea avionelor fără pilot în scop comercial, însă o reglementare strictă încă nu a fost definită.

Recent, 16 instituţii de presă, inclusiv The New York Times, au prezentat în justiţia administrativă o moţiune prin care acuză FAA de limitarea libertăţii presei prin interdicţia de a folosi avioane fără pilot pentru obţinerea informaţiilor.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / În dosarul campaniei lui Călin Georgescu sunt suspiciuni privind finanțări de la magnatul Ioan Niculae, fost ofițer de securitate / …

2 De citit ce scrie acest site american despre alegerile anulate din România...

3 „Haosul de la Nvidia este doar începutul”

4 VIDEO Ăsta este nesimțitul de la stat care are salariu 44.000 de lei pe lună, brut. Și mai are și tupeu...

5 VIDEO „Am avut onorarii și de 100.000 de euro” / Sumele amețitoare câștigate de Laura Vicol ca avocată a interlopilor