Un avion american F-15 s-a prăbușit în estul Angliei
Un avion american de luptă F-15 s-a prăbușit joi după-amiază pe un câmp din estul Angliei, nefiind înregistrate victime, a anunțat poliția, relatează AFP.
'Avionul s-a prăbușit într-o zonă rurală izolată și nici o instalație nu a fost afectată. Pilotul s-a catapultat, prezintă răni foarte mici și a părăsit locul accidentului cu elicopterul', a precizat poliția din Lincolnshire.
Un purtător de cuvânt al US Air Force a confirmat că avionul era un F-15 și că pilotul s-a catapultat și este în stare bună. Avionul făcea parte din cel de-al 48-lea escadron de vânătoare al US Air Force, cu baza la Lakenheath, la aproximativ 60 de kilometri la sud de locul prăbușirii.
Potrivit martorilor, avionul F-15 s-a prăbușit la câteva sute de metri de o școală primară. 'A fost creat un cordon de securitate și publicul a fost rugat să nu se apropie deoarece aparatul a luat foc și fumul poate fi periculos', a adăugat poliția, care a fost alertată de martori în jurul orei 14.30 GMT.