Un avion al FlyDubai a fost atins de gloanțe înainte de a ateriza la Bagdad

Un avion al FlyDubai a fost atins de gloanțe înainte de a ateriza la Bagdad

Un avion al companiei low-cost FlyDubai a fost lovit de gloanțe înainte de a ateriza luni pe aeroportul internațional din Bagdad, a anunțat marți un purtător de cuvânt al companiei aeriene, informează AFP și Reuters.

După acest incident, autoritatea aeronautică civilă din Emiratele Arabe Unite (EAU) a decis să suspende zborurile spre Bagdad asigurate de patru companii din țară: FlyDubai, Emirates Airlines, Etihad și Air Arabia.

Un oficial al companiei aeriene și un oficial pe probleme de securitate au declarat pentru Reuters că doi pasageri au fost ușor răniți atunci când trei sau patru gloanțe au lovit avionul luni seara, însă nu au putut preciza sursa focurilor de armă.

Purtătorul de cuvânt al companiei aeriene a negat faptul că pasageri ar fi avut nevoie de îngrijiri medicale și a afirmat că o investigație este în curs de desfășurare. El a precizat că Irakul a suspendat pentru scurt timp traficul aerian luni după incident, însă majoritatea zborurilor au fost reluate marți dimineața. AGERPRES


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

2 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 ALERTĂ Frate, Potra chiar avea o mică armată, sursele n-au spus prostii! / MApN, comunicat care dă fiori!