Un avion al companiei Japan Airlines a aterizat de urgență la Tokyo după oprirea unui motor
Un avion al companiei Japan Airlines cu 228 de pasageri la bord a fost nevoit să efectueze miercuri o aterizare de urgență la Tokyo după oprirea în zbor a unuia dintre motoarele aparatului, relatează Reuters. Avionul, un Boeing 777, se îndrepta spre insula Hokkaido, situată în nordul arhipelagului japonez, și a aterizat în siguranță pe aeroportul Haneda din Tokyo, potrivit unui purtător de cuvânt al companiei.
Cauza opririi motorului drept al avionului nu este deocamdată cunoscută, adaugă sursa citată. AGERPRES