Un autocar românesc, probabil furat, s-a izbit de un imobil la Grenoble

Un autocar românesc, probabil furat, s-a izbit de un imobil la Grenoble

Un autocar al companiei românești Eurolines, fără pasageri la bord, a provocat duminică dimineață pagube semnificative în orașul francez Grenoble, după ce a lovit mai multe autoturisme staționate, iar apoi a izbit fațada unui imobil și a pătruns într-un salon de cosmetică, scrie presa franceză.

Poliția locală crede că autocarul a fost furat și persoana aflată la volan a pierdut controlul vehiculului.

Din fericire, pe trotuarul din fața imobilului nu se afla niciun trecător, astfel că nu s-au înregistrat răniți. Autocarul a fost serios avariat, iar cel aflat la volan a fugit de la locul faptei. Autoritățile franceze au deschis o anchetă. AGERPRES


populare
astăzi

1 Viitorul președinte al României...

2 Foarte interesante amănunte...

3 Se prăbușește frontul din Ucraina? / Anchetă SBU, după ce presa din Ucraina a aflat că generalul Kirilo Budanov le-a transmis parlamentarilor un avertis…

4 Povestea mai puțin știută a lui Horațiu Potra

5 Oile, caprele, lupii și tigrii lui Georgescu, șarlatanul de aur monoatomic