
Un autocar care transporta români și moldoveni a ars ca o torță pe o autostradă de centură a Vienei
Un autocar a luat foc luni, în jurul orei locale 14.00, pe autostrada de centură a Vienei, A21, pe sensul de mers spre Vosendorf, relatează News Maker . În autocar se aflau 60 de persoane, români și moldoveni.
Autocarul plecase din Spania și se îndrepta spre România și Republica Moldova. Conform sursei citate, pasagerii autocarului au ieșit la timp și nimeni nu a fost rănit. Vehiculul a luat foc ca o torță, iar în 10 minute a ars în totalitate. Cu toate acestea, doar remorca autocarului a fost salvată.
În plus, cei 60 de pasageri au fost însoțiți de polițiști la o benzinărie , situată în vecinătatea locului în care a avut loc evenimentul, pentru a aștepta alte mijloace de transport care să-i ducă în Republica Moldova și România.
Potrivit primelor informații acordate de autorități, vehiculul era înmatriculat în România, iar remorca în Republica Moldova, notează News Maker, care a descoperit apoi că acesta ar fi deținut de o persoană din Bălți.
Încurcătura s-ar fi produs din pricina faptului că pe autocar era scris numele companiei românești de transport Aliseb Tours. Reprezentanții Aliseb Tours au precizat că vehiculul a fost vândut în anul 2020: „Autocarul nu este proprietatea Aliseb Tours România. Acesta este vândut din anul 2020 către Ababii Roman din Bălţi, Republica Moldova. A fost radiat de pe firma noastră şi înscris pe firma administrată de Ababii Roman, cu sediul la Iaşi. Nu avem noi nicio implicare cu privire la acel autocar”.
Sursa: adevarul.ro