Un asteroid masiv va trece pe lângă Pământ de Halloween (NASA)
Un asteroid masiv, ce a primit numele de catalog 2015 TB145, va trece foarte aproape de Pământ chiar de Halloween, conform unui comunicat al NASA care nu știa nimic despre acest bolovan cosmic până acum zece zile, când a fost descoperit de observatorul Pan-STARRS din Hawaii, transmite SPACE.com.
Astronomii au calculat că asteroidul va trece la aproximativ 500.000 kilometri de Pământ, adică de aproximativ 1,3 ori distanța de la Pământ la Lună, la 31 octombrie, la doar trei săptămâni după descoperirea sa de către NASA, care dă asigurări că nu există niciun fel de pericol de coliziune.
Această trecere pe lângă Terra a asteroidului 2015 TB145, supranumit și "Spooky" pentru că se va afla în vecinătatea planetei noastre tocmai de Halloween, este ultima a unui corp cosmic de aceste dimensiuni până în 2027. Diametrul lui "Spooky" este estimat între 290 și 650 de metri.
Cercetătorii NASA de la Jet Propulsion Laboratory, din Pasadena, California, se pregătesc să-l urmărească pe "Spooky" prin intermediul radiotelescoapelor de la Goldstone Deep Space Communications Complex din California, dar și prin Green Bank Telescope din West Virginia, și, posibil, de la Observatorul Arecibo din Puerto Rico.
"Această trecere a asteroidului prin vecinătatea noastră reprezintă o oportunitate extraordinară de a-i studia proprietățile fizice", conform NASA. Asteroidul se va deplasa cu viteza de 125.500 km/h și "se anunță una dintre cele mai bune ținte radar ale anului".
Dacă ar fi fost pe o traiectorie incidentă cu Pământul un asteroid de dimensiunea lui 2015 TB145 ar fi provocat distrugeri masive. Spre exemplu, asteroidul care a provocat celebrul "fenomen Tunguska", care a culcat la pământ aproximativ 2.070 km pătrați de pădure în Siberia, în 1908, ar fi avut doar aproximativ 40 de metri în diametru — adică doar 10% din dimensiunile lui 2015 TB145.
În apropierea relativă a Pământului există numeroși astfel de bolovani care rătăcesc prin spațiu care nu au fost încă detectați. Estimările oficiale vorbesc despre aproximativ 1 milion de asteroizi cu diametrul de cel puțin 30 de metri, iar conform NASA, mai puțin de 1% dintre aceștia au fost descoperiți. Există însă și vești bune: modelele computerizate folosite de astronomi sugerează că aproximativ 95% dintre asteroizii foarte mari (cel puțin 1 kilometru în diametru), cu potențialul de a pune capăt civilizației terestre, au fost deja descoperiți și niciunul dintre ei nu se află pe o traiectorie de coliziune cu planeta noastră. AGERPRES