Un asteroid de dimensiuni mici, descoperit în ultimul moment de astronomi, a trecut aproape de Pământ

Un asteroid de dimensiuni mici, descoperit în ultimul moment de astronomi, a trecut aproape de Pământ

Un mic asteroid a trecut pe lângă planeta noastră în prima noapte a acestei luni, la doar câteva ore după ce a fost reperat de astronomi, informează space.com.

Credit foto: Virtual Telescope Project / space.com

Asteroidul ''2016 VA'' a ''zburat'' la circa 77.000 de kilometri de Pământ, la ora 00:32 GMT, la 2 noiembrie, potrivit oamenilor de știință de la Minor Planet Center (MPC) din Cambridge, Massachusetts. Pentru a face o comparație, Luna orbitează în jurul Terrei la o distanță medie de 385.000 de kilometri.

Dimensiunea rocii spațiale a fost estimată la 7 — 22 metri.

Asteroidul ''2016 VA'' a fost descoperit abia la 1 noiembrie de astronomii la centrul de observație de pe Muntele Lemmon din Arizona.

Astfel de evenimente nu sunt neobișnuite; cercetătorii susțin că milioane de roci spațiale orbitează în jurul Soarelui, în apropierea Pământului, iar oamenii de știință nu au descoperit decât circa 15.000 dintre acestea.

Un astfel de obiect a devenit faimos după ce a intrat în atmosfera terestră deasupra orașului rusesc Chelyabinsk, în februarie 2013. Roca a explodat în aer, generând o undă de șoc ce a produs spargerea a mii de geamuri ale locuințelor din zonă; peste 1.200 de persoane au fost rănite de cioburi, mai arată sursa citată.

Asteroidul din Chelyabinsk a avut un diametru de circa 20 de metri, au anunțat cercetătorii.

Pentru a produce pagube la nivel global și a constitui o amenințare pentru civilizația umană, un asteroid se ciocnește cu Pământul ar trebui să aibă cel puțin 1 kilometru în diametru.

Potrivit observațiilor, ''2016 VA'' orbitează în jurul Soarelui la 10,5 luni, pe o axă care este mult mai eliptică decât cea a Terrei și se apropie cel mai mult de Soare la 0,43 unități astronomice (UA) și la cel mult 1,4 UA (o unitate astronomică reprezintă distanța medie de la Pământ la Soare — circa 150 de milioane de kilometri).

AGERPRES


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!