Un ARTICOL EXCEPȚIONAL marca Silviu Mănăstire!

Un ARTICOL EXCEPȚIONAL marca Silviu Mănăstire!

Sunt momente în care simt nevoia să iau din bibliotecă „Schimbarea la față a României” – capodopera lui Cioran mereu actuală, de vreo 70 de ani – și să o răsfoiesc. Ca să nu-mi pierd busola în mizeria continuă a spațiului public. Se întâmplă de obicei când mi-e greață de campaniile de presă purtate pentru îndobitocire și pentru a distrage atenția de la adevăratele subiecte.

Mihai Gâdea a lansat marea Operațiune de Manipulare și stoarcere de lacrimi numită „Cazul copiilor Bodnariu”. La mijloc este o răfuială din comunitatea religioasă de neoprotestanți (asa-zișii, pe nedrept, pocăiți). Cu ajutorul lobby-ului american neoprotestant, Gâdea isterizează publicul ierbivor, face stand-up-uri în fața Ambasadei Norvegiei și pune presiune pe futilul Guvern Cioloș, care Guvern, din lipsă de viziune și direcție, înghite „subiectul” produs de Gadea&Co. Povestea este împachetată în ideea că statul român trebuie să-și protejeze cetățenii. Corect! Însă cetățenii români din afara granițelor trebuie să respecte legea țării unde s-au stabilit. Chestie evidentă. Dacă nu cunoști legea și sistemul în care trăiești, invocarea necunoașterii ei nu te absolvă. În această dezbatere am decis să am mai mare încredere în statul norvegian decât în țipetele isterice ale lui Gâdea. Mă uit la Gâdea, mă uit la Norvegia, mă uit la România și nu-mi e greu să iau o decizie. Însăși situația în sine e penibilă: niște băieți de pe Dâmbovița se luptă cu statul norvegian să îi schimbe legislația, vor să facă inclusiv presiune pe Casa Regală Norvegiană.

Tâmpenia atinge cote fascinante! S-au terminat cumva problemele României și acum ne ocupăm să democratizăm Norvegia? Și cine face asta – noi, mândrii români care l-am spălat în același studio TV 3 ani pe Ponta la fundul idiologiei sale penibile. Îți stă mintea în loc! Gâdea ar trebui să știe că atunci când Dumnezeu vrea să te piardă, îți ia mințile, adică simțul realității și al penibilului. În spatele acestei mari operațiuni de făcut rating și prostit ierbivorii stă o strategie: inventezi subiecte care au în esență un sâmbure de adevăr, clamezi interesul public, pentru a distrage atenția de la alte teme stringente. Așa-numitele perdele de fum. Băsescu, „prietenul” lui Gâdea, era profesor în acest tip de operațiune: când era îngrămădit la colț, pac izbucnea un scandal, un dosar, o acuzație, o afacere necurată a adversarului.

Bătălia reală din România este CINE și cu CE subiecte face agenda publică și a MASS-media. Ierbivorii lui Gâdea trebuie să știe că în spatele subiectului Bodnariu Guvernul Cioloș a acceptat în tăcere creșterea cotei de refugiați pentru România. Întâlnirea cu Merkel a consfințit decizia luată peste capul României la Bruxelles. În scurt timp, zeci de mii de arabi și magrebieni vor poposi pe meleagurile mioritice iar noi, cetățenii, presa, politicienii, trebuie să dezbatem și să găsim soluții pentru ACEASTĂ realitate. Terorism, probleme de integrare, chestiuni religioase – acestea sunt adevăratele teme de dezbatere publică pentru o țară ca România, aflată la granița lumii civilizate. Lumea traversează o criză – unii îl numesc deja un război atipic – iar noi atacăm mediatic Norvegia cu pistoale cu apă marca Antena 3. Dacă nu mă credeți, vă invit să citiți marile agenții de presă, dar și ziarele din Franța, Germania, Polonia, Ungaria sau Marea Britanie.

Agenda publică este clară: terorism, Rusia și imigrație. În România, pe Dâmbovița, ce vedem? Jelaniile penibile ce acompaniază cazul Bodnariu, un caz real, umflat însă cu pompa din cinism, interes, dar și din multă ticăloșie sau prostie pe alocuri. Audiențele aud că sunt foarte bune, ierbivorii par muIțumiți, deși la ușă bate o nouă criză economică, iar Rusia a pus cizma pe gâtul Republicii Moldova. Cioloș, acest „manager al păcii politice”, ca să citez niște colegi de breaslă, conștientizează acum rahatul călduț în care s-a băgat și începe timid să înoate în el. Marile canale de media îl ajută inventându-i false teme, în timp ce 6500 de familii din Valea Jiului, Petroșani și Hunedoara așteaptă dezastrul după ce Complexul Energetic Hunedoara a intrat în insolvență.

Firește, noi ne luptăm ca leii cu protecția copilului din Norvegia în loc să vedem ce putem face cu industria energetică și mineritul din România. Faptul că românii sunt proști – adică mai tot timpul neadaptați în fața istoriei cu I mare – nu mă deranjează foarte tare. Este până la urmă destinul națiunilor mici, avem nevoie de tătici – din Est, din Vest, cum bate vântul. Însă nu am să înțeleg niciodată apetența noastră de a ne autosabota, de a ne autoîndobitocii, de a fugi din fața lucrurilor cu adevărat importante.

Neseriozitatea noastră funciară, exprimată în zicala „Țara arde iar babele se piaptănă”, ne va aduce cât de repede pe buza prăpastiei. Țara asta nu prea mai are viitor …

Silviu Mănăstire


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!

5 VIDEO Imagini de la atacul Ucrainei în Rusia...