„Șarpele iese în drum când își aduce aminte că îl doare capul” Motto

Dincolo de tribulatiile specifice anului electoral, Romania se indreapta in acest moment spre instabilitate politica si tulburari sociale potential severe.

Cauza acestora trebuie cautata in colapsul unui intreg sistem politic, in speta confirmarea divortului generalizat al majoritatii clasei politice de interesul public si esecul acesteia de a genera si reproduce in regim de permanenta bunuri publice esentiale pentru buna functionare a unui stat si a societatii in ansamblul sau. 

Tragedia din clubul Colectiv si, mai recent, criza dezinfectantilor din spitale reprezinta doar simptome printre altele ce pun in evidenta incapacitatea administrativa funciara a autoritatilor romanesti.

Acestea nu numai ca nu sunt in stare sa genereze solutii noi pentru problemele societatii, dar chiar si in cazul celor existente nu sunt capabile sa asigure gestionarea corecta a protocoalelor aplicabile cu efect in prevenirea si combaterea unor situatii de disfunctionalitate grava, reclamate din ce in ce mai insistent de catre societatea romaneasca.

Aceste disfunctionalitati majore sunt din ce in ce mai vizibile pe masura ce ecartul dintre evolutia societatii romanesti si institutiile statului se manifesta din ce in ce mai pronuntat, falimentul aparatului administrativ al statului fiind accentuat prin delasarea si degradarea acestuia sub bagheta inconstienta si iresponsabila a grupurilor clientelare ce paraziteaza statul atat la nivel central, cat si la nivel local, cu impact direct asupra capacitatii de executie a actiunilor publice ale statului.

Fara ca acest lucru sa fi fost neaparat sesizat de actualele contra-elite profilate in anii tulburi ai tranzitiei, societatea romaneasca, eliberata din corsetul planificarii centralizate si al controlului partidului-stat, a evoluat in aceste doua decenii si jumatate mai mult decat a fost in stare sa o faca statul si coalitiile de interese clientelare ce il tin captiv.

Astfel, dupa 26 de ani de la inlaturarea comunismului, societatea reclama pur si simplu un stat nou, pe care contra-elitele auto-conservate la parghiile de control ale statului nu sunt capabile si nici nu doresc sa il livreze societatii.

Aceasta stare de blocaj nu poate evolua din nefericire decat catre un conflict intern, mai mult sau mai putin violent, insa vizibil profilat incepand cu ianuarie 2012, continuand cu demonstratiile din toamna lui 2013 pentru salvarea Rosiei Montane si terminand cu manifestatiile din noiembrie 2014 si 2015, ocazionate de abuzurile din alegerile prezidentiale si de urmarile tragediei din clubul Colectiv.

Doar cu titlu de exemplu, infrastructura rutiera si feroviara a tarii, cu exceptii minore la 26 de ani de la prabusirea regimului Ceausescu, este inca dependenta de reteaua de transport dezvoltata in regimul comunist, ea insasi inapoiata la momentul respectiv fata de statele din vestul Europei.

Aceasta stare de lucruri imposibil de urnit in sase luni de guvern interimar tehnocrat delimiteaza insa cu precizie matematica incapacitatea congenitala a statului si a politicienilor ce l-au administrat pana recent de a livra bunuri publice esentiale pentru dezvoltarea economica a tarii.

Contra-exemplele de buna practica din tari precum Polonia, Ungaria, Croatia, Cehia ori Slovenia sunt in acest context referentialul edificator al impotentei manageriale si al nivelului coruptiei omni-prevalente in sistemul politic romanesc si in complexul de relatii clientelare ce controleaza statul in Romania.

Fara a uita de criza plagiatelor din sistemul de educatie, el insusi un indicator dramatic al nivelului de decredibilizare a invatamantului romanesc, ori de abordarile nativiste si heirupiste din cultura stipendiata de stat, crizele cronicizate din sectorul sanatatii si transporturilor reprezinta domeniile in care esecul statului si al politicienilor care il paraziteaza marcheaza cu limpezime si fara rest diferenta vizibila cu ochiul liber dintre ceea ce au nevoie cetatenii si ceea ce sunt capabili sa livreze politicienii ce au guvernat pana in prezent Romania.

Spre deosebire de procesul degradarii infrastructurii educationale si culturale, unde testul realitatii este lent si cu efecte difuze si doar partiale asupra societatii, absenta unei infrastructuri functionale in domeniul sanatatii ori in cel al transporturilor este perceputa instantaneu si cu impact generalizat la nivelul societatii, contactul cotidian al populatiei cu acestea asigurand testul realitatii si masura completa a ineficientei statului in furnizarea acestora.

Atunci cand pacientii mor cu zile in spitale, ori cand viteza medie de traversare a tarii de la un capat la altul este in continuare la nivelul performantelor tehnice de la inceputul secolului trecut, orice dezbateri despre progresul Romaniei devin lipsite de sens si obiect, pana cand nu vor fi eliminate mai intai obstacolele ce stau in calea unei normalitati la care alti vecini ai Romaniei din fostul lagar socialist au reusit sa acceada in aceste doua decenii in care Romania a stagnat.

Oricat de bizar ar putea suna acest lucru la urechile domnilor Ponta, Tariceanu, Dragnea, Basescu, Atanasiu si altii asemenea lor, aceasta stagnare generalizata a infrastructurilor societale a devenit imposibil de ascuns publicului si va fi reclamata pe un ton din ce in ce mai ridicat si categoric de segmente din ce in ce mai largi de populatie ce inteleg deja ca la altii se poate, doar in Romania nu, pentru ca probabil Romania are cei mai de neinlocuit politicieni democrati din sud-estul Europei.

Iar faptul ca aparatul administrativ al statului a fost adus pe butuci in doua decenii de coruptie generalizata nu poate decat sa garanteze ca urmatoarea bomba cu ceas de tip Colectiv ori Hexi Pharma este nu numai inevitabila, ci si o probabilitate statistica proxima si iminenta, definita de nivelul degradarii capacitatii de preventie si reactie a aparatului administrativ la nivel central si local.

Insa aceasta realitate dramatica nu este inca starea cea mai grava spre care pot evolua lucrurile in Romania.

Toate cele de mai sus descriu doar o stare de avarie generalizata in conditii de relativa normalitate, in absenta circumstantelor extraordinare ce ar transforma instantaneu un deja obisnuit esec de sistem intr-o catastrofa de proportii covarsitoare la nivel national.

In Romania inca nu s-a experimentat inconstienta dependentei de actualul sistem de sanatate in conditii de epidemie generalizata, insa multe elemente, de la scaderea difuzarii campaniilor de vaccinare la spitale incapabile de a gestiona urgente colective, sunt deja acolo.

E suficient de reamintit de asemenea lipsa de pregatire in cazul unui cutremur major, precum cele din 1940 ori 1977, pentru a intelege ca Bucurestiul si Romania stau pe o bomba cu ceas amorsata zi de zi de indiferenta criminala a politicienilor si autoritatilor, pentru a avea o idee despre ce ar putea insemna o adevarata catastrofa nationala in actualele conditii.

Mai departe, in conditiile unui razboi hibrid in imediata proximitate a Romaniei, sunt prea putin intelese consecintele catastrofale ale unei infrastructuri de transport de penurie, subdimensionate si fara redundante incorporate.

Fara a fi necesare eforturi extraordinare, Romania poate fi pusa relativ rapid pe butuci prin blocarea rutelor de transport rutier si feroviar dintre Transilvania si Muntenia in punctele obligatorii de trecere prin care se face traversarea Carpatilor Meridionali in Valea Oltului si in Valea Prahovei.

Doua cai ferate (Ploiesti-Brasov si Ramnicu Valcea-Sibiu) si doua drumuri nationale (DN 1 si DN7) cu un singur fir de circulatie pe sens (ce nu sunt dublate de autostrazi ori rute ocolitoare apropiate) prezinta portiuni sensibile ce sunt (si pot fi) blocate relativ frecvent, in mod spontan, prin simple surpari sau alunecari de teren ori banale accidente de circulatie.

Nu e nevoie de prea multa imaginatie pentru a intelege consecintele economice, politice si militare ale unor eventuale distrugeri cu caracter controlat ce scot din uz aceste cai de transport pentru cateva saptamani sau luni de zile (judecand si prin prisma capacitatii de reactie dovedite pana in prezent de autoritati).

Asadar, fara a face o lista exhaustiva a mult mai numeroaselor vulnerabilitati majore create Romaniei de mai bine de doua decenii de coruptie generalizata, iresponsabila si definitiv inconstienta, putem avea o imagine relativ clara a regatului gaunos construit de politicienii penali si sponsorii lor din umbra, adevaratii rentieri ai haosului, multi dintre ei (si in absenta retragerii voluntare din activitatea infractionala) viitori pensionari ai penitenciarelor.

Cei care viseaza azi la un nou moment USL 2012 si la o reintoarcere in epoca de aur a guvernarii PSD din 2001-2004 ar face bine sa-si puna ochelari si sa priveasca cu atentie fundatiile gaunoase ale casei pe care au construit-o pentru romani vreme de 26 de ani.

Si sa nu uite ca, atunci cand casa li se va prabusi in cap, vor fi cu atat mai vizibili pentru cetateni cu cat se afla mai sus in ierarhia statului. Iar atunci cand romanii le vor cere socoteala in strada, s-ar putea sa regrete amarnic si tardiv soarta relativ predictibila si blanda de simpli pensionari ai penitenciarelor romanesti.    Adalbert Klein /Ziare.com

Distribuie Distribuie Comentarii