Un articol care merită citit/Cel mai important transfer de tehnologie de ultimă generaţie din SUA către România
În marja summitului COP 26 de la Glasgow, în cadrul unei întâlniri bilaterale între preşedintele Statelor Unite, Joe Biden, şi Preşedintele României, Klaus Werner Iohannis, a fost convenit cel mai important transfer de tehnologie de ultimă generaţie către România: tehnologia SMR-urilor, a reactoarelor nucleare mici modulare pe care SUA tocmai le testează şi brevetează, scrie Iulian Chifu în Adevărul .
După transferul tehnologic către Australia, în cadrul AUKUS, cu motoare cu propulsie nucleară, artificial intelligence, capabilităţi cibernetice şi subacvatice relevante – care a stârnit reacţia francezilor – şi după promisiunea similară către Paris, făcută zilele trecute, la Roma, iată că Statele Unite marchează prezenţa şi interesul faţă de România şi stabilitatea sa. De altfel, zilele trecute o audiere în Congres a vizat tocmai securitatea la Marea Neagră, ultima dovadă a preocupărilor americane pentru situaţia din Europa Centrală şi de Est, probate cu acte şi fapte.
Securitatea energetică în perioada de decarbonizare
În momentul de faţă, epoca de decarbonizare are câteva soluţii: energia verde propriu-zisă - hidrocentrale, eoliene şi energie fotovoltaică - şi energia de tranziţie, care este cea nucleară şi pe gaz natural. Gazul trebuie abandonat la orizontul lui 2035 – deşi există un angajament de la COP 26 pentru emisiile de metan - în timp ce cărbunele iese deja din uz treptat, ca şi păcura şi produsele petroliere. În schimb energia nucleară este pe deplin curată chiar dacă opţiunea Germaniei pentru renunţarea şi închiderea centralelor atomoelectrice a determinat neincluderea energiei nucleare agreată în energia de tranziţie sau direct energie verde.
De altfel, la Consiliul European de toamnă încheiat recent, Preşedintele României a insistat pentru includerea energiei nucleare în taxonomia europeană, fapt ce ar permite investiţii europene în energia nucleară. Acest demers al preşedintelui Klaus Iohannis este susţinut în primul rând de către Franţa, dar şi de alte state europene. Însă demersurile sunt încă în curs şi actuala criză energetică europeană, explozia preţurilor şi lipsa furnizărilor de gaze suficiente asigură situaţia prezentă ca oportunitate pentru energia nucleară.
România a gândit propria sa reformă şi angajamente europene pentru a îndeplini Green Deal. A luat în calcul renunţarea la cărbune şi multe din termocentrale sunt deja în conservare, ca şi minele de cărbune care nu mai au posibilitatea să furnizeze, iată, chiar şi în această iarnă cantităţi suplimentare. Pentru un an cu deficite majore venind din energia eoliană – până în 300 MW pe o putere instalată de 3000 MW – şi cu circa 300 MW din energia solară, situaţia energetică a ţării noastre acum e deplorabilă, astfel că, de la exportator net de energie, România riscă să treacă la situaţia de importator în acest an şi pe viitor. România are o putere instalată de circa 12.000 MW şi un consum de până la 9000 MW.
Problemele vin şi de la lipsa de investiţii a OMV Petrom în sectorul de gaze, care ar fi nerentabil, zice-se. O situaţie inacceptabilă, în condiţiile în care Romgaz creşte substanţial cantitatea extrasă. Adăugăm şi importul de gaze din Rusia – deşi altădată era nenecesar şi era folosit la echilibrări de iarnă – şi avem peisajul real al crizei energetice din România. Şi problemele abia vin: e necesară retehnologizarea grupului I Cernavodă după 30 de ani de funcţionare, în 2026, existând posibilitatea prelungirii până în 2028, când acesta va fi oprit circa 2 ani pentru a i se prelungi durata de viaţă până în 2056-2058, adică încă 30 de ani. Şi acest deficit trebuie compensat. În plus, creşte sensibil şi cererea, proporţional cu dezvoltarea economică a României.
Acordul Nuclear româno-american din octombrie 2020
Sigur, marea realizare a României a reprezentat-o acordul cu Statele Unite pentru susţinerea energiei nucleare. Acordul are mai multe componente şi presupune construcţia grupului 3 şi 4 al centralei de la Cernavodă, cu tehnologia CANDU cunoscută, de către Statele Unite, retehnologizarea grupului 1, construirea depozitului de deşeuri slab şi mediu radioactive de la Saligny, cooperarea pentru realizarea SMR-urilor. În plus, e vorba despre Centrul de Pregătire de la Piteşti, autorizat ca unul din cele 4 centre de excelenţă mondiale de către Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică.
Acordul cu Statele Unite a venit şi cu o componentă financiară de 7 miliarde de dolari prin Memorandum de înţelegere cu Exim Bank US. Un reactor costă circa 6 miliarde de dolari ia durata de realizare a unui grup 3 sau 4 este de 7-8 ani. Adică cam în momentul în care trebuie retehnologizat grupul 1. Gazul din Marea Neagră, după tranzacţia Exxon – Transgaz, are nevoie de circa 5 ani pentru a intra cu adevărat în producţie. Deci dacă pe termen mediu şi lung lucrurile stau bine, pe termen scurt, deficitul este evident preponderant din lipsa apei şi ploilor dar şi din lipsa vântului în acest an.
România are norocul de a avea experienţă, specialişti şi chiar cercetare în materia SMR-urilor şi formulelor echivalente. Piteştiul operează un reactor ALFRED, (Advanced Lead-cooled Fast Reactor European Demonstrator), cu răcire cu plumb, proiect de cercetare european cu Italia. Evoluţiile ulterioare ale domeniului energetic nuclear au pus în evidenţă potenţialul reactorilor mici şi modulari, SMR (100-300 MWe) pentru care reactorul de demonstraţie propus este relevant. Mai mult, cu Statele Unite era pregătită perspectiva cooperării pentru reactoarele răcite cu sare, în special pentru că există, cum spuneam, specialişti în domeniu.
SMR-urile şi capacitatea de desfăşurare a reactoarelor mici modulare
SMR înseamnă reactor modular mic. Ideea este că aceste reactoare vor avea câte o unitate între 50 şi 100 MW. În cazul proiectului american, este de circa 70 MW şi în contract intră 12 asemenea reatoare. Avantajul lor este faptul că funcţionează autonom şi pot intra în funcţionare în funcţie de nevoi câte unul şi, în cazul în care este necesară o cantitate mare de energie, se foloseşte multiplu de aceste module. Spre exemplu, dacă vom avea 12 module de 70 MW, asta înseamnă 840 MW, ceva mai mult decât un reactor de la Cernavodă, de 700 MW.
Avantajele acestei generaţii patru de reactoare sunt nenumărate. În primul rând, gradul de securitate nucleară este crescut foarte mult. Practic nu există nici o posibilitate ca un accident tip Fukushima să aibă loc, sarea fiind şi izolator de radiaţie. Apoi, volumul de deşeuri nucleare produse este de 10 ori mai mic, iar durata combustibilului este de 10 ori mai mare. Spre deosebire de Cernavodă, unde anual se schimbă o încărcătură, la acestea se va schimba la fiecare 5-10 ani combustibilul. Se vorbeşte chiar de alimentarea cu combustibili pe durata sa de viaţă şi ridicarea cu totul spre a fi depozitat. În orice caz, şi absenţa acestei nevoi de manipulare ajută la eliminarea la maximum a momentelor de eventuală posibilitate de scăpare a radiaţiei.
Un alt avantaj major al SMR-urilor este dimensiunea redusă şi capacitatea pentru reechilibrarea energetică naţională. Aceste reactoare tip NuScale, ca şi reactorul Alfred de care se ocupă Institutul de Cercetări în Energia Nucleară de la Piteşti, din subordinea RATEN – Regia specializată, sunt în dezvoltare pe acest tip de tehnologie. Nici aspectul modular nu este de ignorat în materie de siguranţă. Acum, prin transfer tehnologic, SMR-urile pot intra în funcţiune în 2-3-5 ani, în funcţie de momentul încheierii testelor în SUA şi autorizarea lor în UE şi în România.
În plus, acest tip de SMR-uri ar putea avea şi posibilitatea de desfăşurare în teritoriu, respectiv pentru a alimenta o bază militară aflată într-un teatru de operaţiuni. În Statele Unite, un asemenea SMR e solicitat de forţele aeriene pentru a produce energie la o bază din Alaska. O asemenea perspectivă, de exemplu, putea însemna împrumutul de energie pentru Republica Moldova în această perioadă de restrişte. Iar la preţurile actuale ale energiei, energia nucleară devine rentabilă şi ajunge la un preţ acceptabil pentru populaţie.
Dar poate componenta cea mai importantă a acestui transfer tehnologic o reprezintă aceea de natură strategică, de securitate şi simbolică a funcţionării Parteneriatului Strategic România-Statele Unite. Aici lucrurile sunt şi mai bine aşezate odată ce acest acord şi începutul montării SMR-urilor în România reprezintă şi o investiţie importantă, deci consolidarea unei legături şi pe dimensiune economică, energetică şi de afaceri între cele două ţări, un element care a lipsit mult timp din dimensiunea strategică.
Dacă la nivelul securităţii şi apărării, relaţiile sunt extrem de aprofundate, pe dimensiunea pilonului doi al cooperării, cel economic, comercial şi energetic era un deficit major care a fost complinit acum. Aşteptăm ca şi în pilonul 3, cel dedicat schimburilor turistice, de studenţi, de cercetare, interumane să facem un salt mare înainte odată cu reluarea procesului de acordare a Visa Waiver pentru România şi celelalte state membre ale UE care nu erau incluse încă în regulile SUA, din cauza nerespectării barierelor de respingeri de până astăzi a solicitărilor.
